Meditatie biblica la Claudianum, Aleea Zanelor 9A, In fiecare joi de la 19.30
ATUNCI ÎL VOR VEDEA PE FIUL OMULUI VENIND PE NORI
(Mc 13, 24-27)
Mesajul în context
„Atunci îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori.”E marea promisiune a lui Isus. Întreaga istorie este condusă de către mâna înţeleaptă şi răbdătoare a lui Dumnezeu spre această întâlnire cu El. Creaţia este un drum spre revelarea Fiului Omului, în care fiecare om este fiu în comuniune cu Tatăl.
Sfârşitul lumii nu înseamnă nimicirea universală, ci, dimpotrivă, împlinirea fiecărei speranţe dincolo de orice aşteptare, într-o plinătate pe care nimeni nu îndrăzneşte să şi-o imagineze.
Aceste cuvinte ale lui Isus prezintă tabloul final al evenimentelor cosmice. În centru este venirea Fiului Omului (v. 26), care înseamnă sfârşitul lumii şi al răului ei (vv. 24-25) şi totodată începutul lumii celei noi, în comuniune cu el (v. 27).
Prima comunitate creştină a văzut în distrugerea templului semnul sfârşitului lumii. Fuga spre munţi pentru a scăpa de masacru are loc în contextul aşteptării pasionate a întoarcerii lui Isus. Nu lipseau falşii cristoşi şi falşii profeţi care îi anunţau întoarcerea imediată. Însă, nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi. Numai „după” această nenorocire şi după toată istoria de nenorociri va avea loc ceva cu totul nou, o răsturnare în care va fi oprit timpul şi va fi răvăşit spaţiul. Aceste evenimente vor fi vizibile: toţi vor fi martorii lor.
Crucea lui este cheia de lectură a întregii istorii.
Aceasta este o parabolă, „o enigmă”, care îşi găseşte în cruce „cuvântul” care o explică.
Misterul lui Isus mort şi înviat constituie prima sa venire. El continuă în viaţa cotidiană a ucenicului, care este ca o a doua venire a sa, anticipare şi garanţie a celei de-a treia, venirea finală.
Venirea în slavă a Domnului şi a judecăţii sale comportă, astfel, trei nivele: unul trecut, acela al crucii, unde totul este împlinit (In 19,30); unul prezent, acela al urmării noastre, şi unul viitor, când va fi împlinit în toţi ceea ce deja este împlinit în El şi în cel care îl urmează. Prima venire despre care Cuvântul a dat mărturie este normă de credinţă, ce ne face să aşteptăm viitorul în speranţă şi să trăim prezentul în iubire.
Istoria se află sub semnul crucii, a cărei slavă, pe moment secretă, se va manifesta mai târziu. Braţul puternic, cu care Dumnezeu a biruit răul, sunt braţele milostive ale Fiului cu care îşi îmbrăţişează toţi fraţii.
Cu aceste cuvinte, Isus răspunde întrebării: „care este semnul” sfârşitului lumii (v. 4).
Isus este Fiul Omului, judecător al istoriei. Pe cruce El se revelează ca atare şi manifestă judecata Tatălui: acelaşi Fiu al său se face fratele tuturor păcătoşilor pentru a-i mântui. El este strălucirea plină de slavă a puterii divine a cărui revelare deja începută în viaţa credinciosului, constituie viitorul întregii creaţii.
Ucenicul îl cunoaşte atât pe judecător cât şi judecata lui. Astfel, el trăieşte cu încredere, speranţă şi „judecată”, luând drept criteriu de viaţă pe Fiul care îşi iubeşte Tatăl şi fraţii.