Vineri, 25 martie 2022
Luca 18: 9, 13-14; 13 Vameşul, în schimb, stând departe, nici măcar nu îndrăznea să-şi ridice ochii spre cer. Îşi bătea pieptul, zicând: «Dumnezeule, îndură-te de mine, păcătosul!» 14 ”Vă spun că a coborât la casa lui îndreptăţit mai degrabă acesta decât celălalt; căci oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat”.
Este dificil să ne menținem o gândire sănătoasă? Uneori da. De ce? Preocupându-ne să îmbunătățim situația noastră ne comparăm cu celălalt, sau chiar mai rău, după cum spune Isus în evanghelia de azi, disprețuim pe cei ce par să nu reușească să se mențină la standard înalt. Asta se întâmplă pentru că ne fixăm privirea pe noi și în funcție de noi măsurăm realitatea înconjurătoare și chiar și pe Dumnezeu uneori. Dar, avem nevoie să ne privim pe noi prin ochii lui Isus, ai Tatălui ceresc. Relația de creștere interioară, intenția de a căuta să corectăm ceva la noi, impulsul dat de Duhul Sfânt este de fapt o relație de dăruire, ”kenosis”, cu Dumnezeul întreit ”în care trăim, ne mișcăm și existăm” (Fap. Ap. 17,28). El ne atrage și noi răspundem. El ne-a dăruit o experiență interioară, mistică care ne pune în mișcare și noi ne ridicăm. Meritele noastre sunt mici, căci fără aceste trăiri ne pierdem orientarea, rămânem sterili, ”zăngănitori” cum ar spune sfântul Francisc. Ori Iubirea Divină întâlnită în contemplație ne validează, ne întărește, ne ”îndreptățește” în noi înșine și astfel mulțumiți, iertați, împliniți, recunoscuți putem merge spre aproapele fără a ne pierde în comparații. Aceasta înseamnă să ne ducem spre Dumnezeu și apoi cu El și de la El spre aproapele pentru a descoperi pe ”Dumnezeu toate în toți” (1Cor. 15, 28).
Această perioadă a Postului Mare în care evangheliile și psalmii reamintesc atât de des de suferința și jertfa lui Isus pe cruce, să o folosim ca o ocazie de a mă pune în fața crucifixului, să mă las privit și să îl privesc. Aceasta să ne fie compoziția locului. Acolo, la picioarele crucii, piere ori ce comparație. Acolo este dăruirea dezbrăcată de orice scuză ori comparație. Eu, ca om prietenos, jalnic, chiar păcătos, simt imboldul de a-i ușura Lui (prietenului inimii mele) suferința și El mi-o eliberează pe a mea.
”Vinde tot ce ai”, recunoaște că deschiderea este meritul tău restul (”nu sunt ca ceilalți”) sunt daruri primite și pe care vameșul i le aduce înapoi lui Dumnezeu prin atitudinea smerită. Și astfel voi simți în fața crucii că mă mântuiește, mă înalță pentru că mă iubește; și știe că fără El mă pierd.
Rugăciune
Jertfa mea, Dumnezeule, este duhul smerit,
inima căită şi smerită, Dumnezeule, n-o dispreţui!
Ps. 50,19
