Luni, 21 martie 2022
«Sufletul meu e însetat de Dumnezeu» (din Psalmul 41)
Cu siguranță ai simțit și tu o sete puternică: poate într-o vară toridă, pe o stradă în care parcă și asfaltul s-a topit de căldură sau poate într-o drumeție pe o potecă de munte, unde oricât de «la umbră» ai fi, mersul constant îți cere hidratare serioasă…
Ei bine, și Sfânta Scriptură vobește deseori de senzația de a fi însetat în expresii tot mai profunde. De la apa ce-a ieșit din stâncă pentru poporul aflat în exodul din Egipt spre Țara făgăduinței, la cuvintele lui Isus adresate celor însetați și înfometați de dreptate, asigurându-i că vor primi ceea ce doresc.
În aceste timpuri de profundă încărcătură spirituală, emoțională, dar și relațională, psalmistul David își găsește cuvintele poeziei sale religioase, pornind de la «imaginea» unei sete de Dumnezeu a sufletului. Un Dumnezeu viu, specifică poetul, pentru că – la drept vorbind – ce am putea face cu un dumnezeu mort sau inexistent, care nu ne poate ajuta cu nimic, care nu ne poate stâmpăra setea profundă a sufletului nostru?
Astăzi este ziua în care ți se cere să-ți verifici cu atenție care este setea care te consumă și pe care nu o poți ignora sub nicio formă?
Doamne Isuse, și ție ți-a fost sete: tocmai pe cruce în chinurile aducătoare de moarte. Și eu însetez, dar lucrurile din jur nu-mi pot stâmpăra dorul de a te întâlni și de a mă lăsa iubit întrutotul de tine. Potolește-mi te rog Doamne setea cu apa cea vie a prezenței tale, a iubirii tale precum și a fidelității tale. Amin.
