Joi, 17 martie 2022
Luca 16: ”Fiule, adu-ți aminte că ai primit cele bune în timpul vieții tale, după cum Lazăr, cele rele! Acum însă el este aici mângâiat, tu însă suferi. Și, pe lângă toate acestea, între noi și voi este o mare prăpastie, încât cei care ar vrea să treacă de aici la voi să nu poată și nici de acolo la noi.”
Analizăm pas cu pas pentru a înțelege de ce lui Dumnezeu îi repugnă bogăția și bunăstarea omului? Ne revoltă faptul că se distanțează de cel bogat și fericit ca de un prototip al păcătosului. Practic, cu ce greșise bogatul? Prin simplul său statut? La o analiză obiectivă și atentă, observăm o primă greșeală: săracul nu primea nimic din ceea ce deținea bogatul. Săracul trăia în lumea lui, iar bogatul în lumea lui. Bogăția bogatului se fundamenta pe sărăcia săracului. Cu cât bogatul ar fi dăruit mai mult săracului, ar fi sărăcit. Cu cât săracul ar fi primit mai mult de la bogat, s-ar fi îmbogățit. Deci da, statutul de bogat al bogatului reprezintă păcatul acestuia și pe acest păcat este construită acuza divină. Statutul bogatului a fost generat de o zgârcenie generațională a părinților/bunicilor/străbunicilor bogatului, care l-a ajutat să adune tot mai mult și să nu risipească nimic prin donare. Într-o relație interpersonală sănătoasă, cei doi – săracul și bogatul – ar fi trebuit să se relaționeze cumva. Între ei ar fi trebuit să intervină serviciul contracost, abilitățile săracului ar fi trebuit dezvoltate și valorificate. Între ei ar fi trebuit să intervină trocul, un schimb de bunuri echitabil: săracul oferea produsul făcut cu mâna lui, bogatul i-ar fi oferit un loc de cazare ș.a.m.d. Exista posibilitatea restabilirii echilibrului. Condiția era ca bogatul, deținând resursele materiale necesare, să fie un om instruit, înțelept. Iar înțelepciunea este întotdeauna generoasă. DAR NU. Lumile au rămas distincte. Fiecare a trăit în felul lui și a murit în felul lui. După moarte, lucrurile se schimbă doar în aparență. În realitate, schimbarea nu este atât de radicală. Bogatul rămâne pe un stindard superior și solicită în continuare servicii gratuite, crezând că totul i se cuvine. Nici măcar nu îi solicită serviciul direct lui Lazăr. Cu Lazăr nu se discută, el este sclavul, trebuie să execute. Bogatul se adresează lui Abraham, care dispune de autoritate asupra lui Lazăr. Dialogul are loc între stăpâni, sclavul este un obiect, la care se face referire doar din punctul de vedere al utilității. Dar iată că Abraham nu susține teoria bogatului. El scoate în evidență adevărul: fiecare are parte de lumea pe care și-o construiește el însuși, atât în viață, cât și după moarte. Căci Lazăr și-a început Raiul de pe Pământ, prin atitudinea sa de acceptare a suferinței, de inversare a valorilor și a priorităților. Bogatul și-a trăit pe Pământ bunăstarea materială, dar și goliciunea interioară, pe care o regăsește și după moarte în genunea în care se regăsește. Și-a trăit în viață, ca și după moarte, flăcările propriei inconsistențe interioare, ale propriei lipse de sens.
Astăzi, mai mult ca niciodată, să ne gândim la noi, ca la bogatul din pasajul biblic, iar la refugiatul ucrainian ca la chipul lui Lazăr. Am putea lăsa o genune între noi. Să trăiască el în suferința lui și noi să ne vedem de pacea și bunăstarea noastră. Dar cu cât bunăstarea noastră crește, cu atât chinul refugiatului scade. Cu cât refugiatul este împuternicit prin grija și generozitatea noastră, cu atât echilibrul se restabilește. Este o invitație la restabilirea echilibrului! Te simți chemat astăzi?
Duh care conduci
Pelerinii spiritului
Pe câmpiile fermecate ale sfințeniei
Iar pe cei rătăcitori îi reconduci de la pierzania deșertului
Pe căile vieții
Și niciodată nu încetezi, cerșetor divin,
Să cauți oaia rătăcită:
Dacă a te vedea cu ochii este prea mult
în această vale obscură
fă ca măcar să aud mereu pașii tăi
în timp ce mergi lângă mine,
însoțitor pe cărările mele,
iar aceasta să fie spre gloria ta
ca o ghidare a stelelor, noaptea.
Dumnezeule, izvor al oricărei înțelepciuni
Și lumină care luminează inimile,
Dacă tu ne însoțești pe drumul nostru
Nu vom ceda în fața niciunei incertitudini,
Iar când vom ajunge la final,
Ne vom odihni, fără sfârșit, în tine,
Care ești singurul motiv al bucuriei noastre.
Cerșetor divin, David Maria Turoldo
