de Andrea Tornielli
La Angelus de duminică, 13 martie 2022, a noua aniversare a alegerii sale ca episcop de Roma, Papa Francisc a rostit cuvinte incontestabile despre “barbaria uciderii de copii, de nevinovaţi” care se întâmplă cerând să se oprească “masacrul” şi să se înceteze ceea ce el a definit “agresiunea armată inacceptabilă” împotriva Ucrainei. Papa a voit să amintească şi că aceia care sprijină violenţa justificând-o cu motivaţii religioase “profanează numele” lui Dumnezeu care este “numai Dumnezeu al păcii”.
Mai înainte ca să fi început invazia armatei ruseşti, Papa Francisc a spus, la Angelus de duminică, 20 februarie, “cât de trist este, când persoane şi popoare mândre că sunt creştine văd pe ceilalţi ca duşmani şi să gândesc să facă război! Este foarte trist”. Şi a cerut să se dedice ziua de Miercurea Cenuşii, când începe drumul Postului Mare, postului şi rugăciunii pentru pace. Şi după izbucnirea conflictului, după primele bombardamente asupra Ucrainei, papa a voit să meargă personal la ambasada Federaţiei Ruse pe lângă Sfântul Scaun, pentru a prezenta reprezentantului Kremlinului toată îngrijorarea sa faţă de război, cerând să se urmeze calea negocierii şi să fie cruţaţi civilii. La Angelus de duminică, 6 martie, Papa Francisc a voit să dezvăluie ipocrizia guvernului rus care se încăpăţânează să definească tot ceea ce se întâmplă o “operaţiune militară specială” mascând în spatele jocurilor de cuvinte realitatea sa adevărată şi cruntă, aceea a unui război de agresiune.
Pentru a face concretă apropierea sa personală de victime şi de milioanele de evacuaţi care fug de război, episcopul de Roma a trimis după aceea doi cardinali pentru a duce ajutor şi sprijin refugiaţilor celor care îi primesc cu generozitate. În acelaşi timp, în mai multe rânduri, secretarul de stat Pietro Parolin a manifestat disponibilitatea Sfântului Scaun de a ajuta în toate modurile posibile orice formă de mediere şi a cerut ministrului de externe rus Serghei Lavrov să înceteze atacurile şi să garanteze adevărate coridoare umanitare. Diplomaţia vaticană continuă să repete că niciodată nu este prea târziu pentru a începe o adevărată negociere şi niciodată nu este prea târziu încetarea focului într-un război cu consecinţe necalculabile şi necalculate care riscă să ducă la o escaladare războinică terifiantă.
În ultimele săptămâni, Papa Francisc a fost obiect al unor critici din partea celor care sperau că în declaraţiile sale publice va pronunţa explicit numele lui Vladimir Putin şi al Rusiei, ca şi cum cuvintele păstorului Bisericii universale ar trebui să oglindească reportajele programului unui telejurnal. Şi cum asta nu s-a întâmplat, nu s-a dat multă atenţie glasului papei, deoarece apelurile sale nu corespundeau doritului chiché al pontifului “capelan” al Occidentului, gata să-l înroleze pe Dumnezeu şi să binecuvânteze războiul în numele său.
Există unii care l-au acuzat pe papa de “tăcere” pentru că nu l-a nominalizat pe Putin, uitând că atunci când a început un război pontifii n-au numit niciodată cu nume şi prenume pe agresor, nici din laşitate sau din exces de prudenţă diplomatică, ci pentru a nu închide uşa, pentru a lăsa deschisă mereu o breşă pentru posibilitatea de a opri răul şi de a salva vieţi umane. Şi Sfântul Ioan Paul al II-lea, născut într-o naţiune martiră cum este Polonia, victimă a nazismului şi comunismului, când a fost războiul din Kosovo în 1999, n-a pronunţat niciodată numele autorilor purificării etnice menţinând deschis mereu un canal de contact cu Serbia. Sfântul Scaun considera că trebuie încercat să se pună capăt masacrelor împotriva populaţiei albaneze, chiar dacă a deplâns doliile şi rănile provocate de recurgerea masivă la bombardamente din partea NATO. Papa Wojtyła n-a pronunţat nici numele şefilor de stat occidentali care, în 2003, au voit să pornească război împotriva Irakului pe baza unor ştiri false cu privire la armele de distrugere în masă. A încercat, şi într-un caz şi în celălalt, să oprească atacurile, purificările etnice şi războaiele, a încercat să favorizeze deschiderea de coridoare umanitare şi de a face în aşa fel încât să nu fie lăsat nimic neîncercat pentru a evita recurgerea la arme. Asta nu înseamnă şi n-a însemnat niciodată a pune pe acelaşi plan agresorii şi agresaţii.
Aşadar, este paradoxal ca să se uite aceste pagini din istoria noastră recentă, voind să-i explice episcopului de Roma ce cuvinte “juste” să folosească, după ce mulţi ani nu s-a ţinut cont de cuvintele pe care în schimb le-a rostit efectiv de nenumărate ori, avertizând cu privire la cursa înarmării nucleare, la traficul de arme, la război şi la terorism, la economia care rebutează şi ucide, la distrugerea creaţiei.
Glasul papei este un glas care strigă în pustiu. În cei nou ani de pontificat de foarte multe ori Papa Francisc a vorbit despre al treilea război mondial care este deja în desfăşurare, deşi “pe bucăţi”. De atâtea ori a strigat împotriva traficanţilor de arme, împotriva cursei reînarmărilor şi împotriva războiului. Pentru a distruge omenirea, a amintit în aceste zile Michele Serra, “sunt suficiente şi sunt de prisos circa cincizeci de bombe atomice. Însă în lume bombele atomice nu sunt cincizeci. Sunt cincisprezece mii”. Războiul “distruge”, a spus Papa Francisc în septembrie 2014 la mausoleul militar din Redipuglia la centenarul izbucnirii Primului Război Mondial, “distruge şi ceea ce Dumnezeu a creat mai frumos: fiinţa umană. Războiul distruge totul, şi legătura dintre fraţi. Războiul este nebun, planul să de dezvoltare este distrugerea: a vrea să se dezvolte prin distrugere!”. În această profeţie, adesea neascultată de cei mari, dar primită de atâtea persoane din toată lumea, Papa Francisc merge pe urmele predecesorilor din ultimul secol, care asemenea lui au trebuit să se confrunte cu războaiele mondiale, cu războaiele din diferite zone ale planetei, cu violenţa şi terorismul.
Aşadar, ce poate să facă papa, acum când se trage şi se ucide? “Probabil că nimic altceva decât să-l roage pe Domnul”, a scris în zilele trecute Gianni Valente, “implorând miracolul de a scruta durerea săracilor, de a face să se termine măcelul. Dar dacă va putea/ar putea să facă ceva pe planul politic diplomatic, asta va fi/ar fi posibil tocmai pentru că liderii ruşi ştiu că el nu este un mediator de parte, un agent camuflat al Occidentului, cu care ei au intrat în ruta apocaliptică de coliziune”.
Succesorul lui Petru nu este preocupat să afirme “de care parte este”, pentru că vicarul lui Cristos, ca Domnul său, este mereu cu nevinovaţii care suferă aşa cum Isus a suferit pe cruce. Fiecare cuvânt al său, fiecare tentativă a sa, au ca scop să salveze vieţi umane, să nu cedeze în faţa logicii răului, să combată răul cu binele. În inima Europei, în acest război murdar pe care-l simţim aşa de aproape de noi, precum şi în periferiile lumii, unde în aceşti ani s-au dus şi se duc războaie uitate, cu numărătoare lor lugubră de morţi, de răniţi, de evacuaţi complet asemănătoare cu aceea care se înregistrează acum în Ucraina.
(După L’Osservatore Romano, 14 martie 2022)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu