Meditația zilei

Publicatla 14 March 2022
Luni, 14 martie 2022
 
«Iertaţi şi veţi fi iertaţi.» (Luca 6, 37b)
 
Aceste cuvinte aparțin lui Isus care precum odinioară așa și astăzi ne adresează aceste cuvinte pline de o încărcătură care ne lasă de fiecare dată cu o jenă parcă sau cu o reținere. De ce oare? Pentru că a ierta pentru vulgul lumii înseamnă poate să fii slab sau idealist, prost chiar și fără să știi care este – vezi Doamne – mersul lumii acesteia.
 
Suntem în Postul Paștilor, adică într-o perioadă în care ne facem tot mai mult curaj să intrăm în ungherele inimii noastre prea mult timp acoperite și înfrigurate de frica propriilor slăbiciuni. Astăzi Isus ne pune în față cuvântul «iertare», nu ca o ideologie, și nici ceva ce trebuie înghițit pe nemestecate. O iertare ca și stil de viață! Avem atât de mult de iertat! Pe noi înșine și căderile noastre din umbră pe care doar noi le știm povara, mai apoi să vină iertarea dăruită celorlalți sau iertarea pe care noi o cerem de la cei din jurul nostru și de la Dumnezeul cel viu. Iartă-te și pornește acum pe acest drum de eliberare, de adevăr și de viață, pe care numai Isus ți-l poate indica! Numai că de tine depinde…DA-ul tău…
 
De ce anume vreau să mă iert și încă nu am curajul pentru a o face?
 
Isuse, toată credința, toată viața nostră ești Tu! Fă să înțelegem taina crucii tale, fără de care cu toții suntem ca un pământ fără de apă! (Episcop Ioan Suciu, Tăria creștină)

Exprimaţi-vă opinia