Joi, 10 martie 2022
Matei 7, 7-12: ”În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: << Cereți și vi se va da, căutați și vi se va deschide! Căci oricine cere primește; cine caută găsește; iar celui ce bate i se va deschide. Care om dintre voi, dacă fiul îi va cere pâine, îi va da o piatră? Sau dacă îi va cere un pește, îi va da un șarpe?>>Așadar, dacă voi, răi cum sunteți, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu atât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da cele bune celor care îi cer? Deci tot ce vreți ca oamenii să facă pentru voi, faceți și voi pentru ei, căci aceasta este Legea și Profeții.”
Textul biblic propus astăzi spre meditare este unul care ne vorbește despre rugăciune, despre acea rugăciune în care noi, credincioșii, îi adresăm lui Dumnezeu cererile noastre. Apar subtile referințe la obiectul cererii. Pâinea și peștele, pe care Isus le aduce în discuție, ca reprezentând în mod recurent obiect al cererilor adresate de către copii părinților, fac parte din categoria necesităților primare. Deci, Dumnezeu nu ar putea să ne refuze atunci când îi cerem lucruri esențiale pentru supraviețuirea noastră. Totuși, atâtea situații din lumea de azi ne fac dovada faptului că sărăcia, subnutriția, mizeria ca și condiție de viață nu sunt excepții și nu ne putem gândi la oamenii afectați de aceste fenomene ca la ființe lipsite de credință, care nu se roagă. Dacă ar fi să oferim un răspuns la interogativul răului din lume, acela nu ar fi unul pur teoretic, ci s-ar referi la o persoană – Isus este Dumnezeu, coborât în lumea rea pentru a o vindeca de răutate, de alegeri greșite, de efectele acestor alegeri greșite, care se depun ca pulberea pe toată fața Pământului.
Poate că, dincolo de pâine și pește, noi îi solicităm lui Dumnezeu răspunsuri. Credința, atunci când nu se limitează la a fi o podoabă de plimbat prin lume și de atras priviri, este cel mai adesea, un fenomen care presupune efortul de a depăși îndoiala, nesiguranța, nestatornicia. De aceea, uneori ne răfuim cu Dumnezeu, ca și cum ne-ar fi dator să ne răspundă, mai mult de atât, ca și cum El ar fi vinovat de instabilitatea credinței noastre. Din acest motiv, Isus plasează rugăciunea într-un context – cel al relației. Nu ne adresăm Transcendentului, ci unui Dumnezeu al cărui chip lumea l-a cunoscut în Fiul său. Ne adresăm unui Tată, care ne dorește binele. Iar când ne adresăm Lui, ieșim din schema cerere-ofertă și acceptăm să ni se transmită uneori că cererile noastre nu sunt potrivite cu starea noastră de viață, că nu reprezintă un bine durabil pentru noi. Dar aceasta nu mai este doar rugăciune, căci de rugat, se roagă și păgânii către zeitățile lor. Aceasta este rugăciune în contextul unei relații. Și dacă este astfel, să nu uităm bunele maniere. După ce am primit, să mulțumim!
Astăzi, care este cererea care îmi ocupă spațiul inimii? Cui o adresez: acelui Dumnezeu care poate și trebuie să mi-o îndeplinească pentru că, în caz contrar, îmi retrag credința în El sau Tatălui meu, care îmi dorește binele?
Tatăl nostru,
Care ești în ceruri,
Sfințească-se numele Tău!
Vie împărăția Ta!
Facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ!
Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi!
Și ne iartă nouă greșelile noastre,
Precum și noi iertăm greșiților noștri,
Acum și în ceasul morții noastre! Amin!
