Sâmbătă, 5 martie 2021
Luca 5, 27-32: În acel timp, Isus a văzut un vameș cu numele de Levi, care stătea la postul lui de vamă, și i-a spus: “Urmează-mă!” 28 Părăsind toate, s-a ridicat și l-a urmat. 29 Iar Levi a făcut pentru el un mare ospăț în casa lui. Se afla acolo o mare mulțime de vameși și alții care ședeau cu ei la masă. 30 Fariseii și cărturarii lor murmurau împotriva discipolilor lui, zicând: “De ce mâncați și beți împreună cu vameșii și păcătoșii?” 31 Dar Isus, răspunzându-le, a zis: “Nu cei sănătoși au nevoie de medic, ci bolnavii; 32 nu am venit să-i chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la convertire”.
Citind textul vedem cum ni-l prezintă pe Levi ca pe o persoană deschisă și care parcă așteaptă invitația lui Isus. Încrederea lui Levi și promptitudinea gestului său ne surprind. Inițiativa lu Isus este prietenoasă și chiar familiară. El este iubirea. Când iubirea mi se adresează îmi schimbă viața. Pentru a putea simți chemarea și efectul glasului său, am nevoie de liniștirea gândurilor. Suntem adesea tentați să urmăm fantezia noastră. Să dăm deoparte gândurile care se cuibăresc în mintea noastră, precum se risipesc norii în fața soarelui.
Mă las privit. La finalul creației, Cartea Genezei ne spune că Dumnezeu a privit și a văzut că totul era bun. Sigur și azi suntem bine în fața Lui. Atunci mă pun cu încredere în prezența Sa. Nu va fi probabil un extaz în fața frumuseții desăvârșite dar, va fi o gustare interioară a dialogului cu Isus. Să împărtășim prietenia cu el.
”Pot simți prezența lui Dumnezeu când las totul pentru a-l urma.”(Egide van Broeckhoven SJ) Dacă nu pot lăsa totul, atunci pot ordona pe cât îmi este posibil astăzi. Totul în funcție de El. Atitudinea de bază este să pornim de la Isus și să ne întoarcem tot la El de fiecare dată. În iubire se poate crește mereu. Fervoarea iubirii duce la dăruire. Levi s-a ridicat și a făcut un ospăț. Creează dinamism de unire nu de dezbinare sau fanatism. Poate unii vor spune că sună a utopie. Da, urmarea iubirii este o utopie, dar o utopie de cucerit, de căutat … este un drum de parcurs cu o atitudine activă, nu delăsătoare. Cum spune și sf. Paul, iubirea față de aproapele nu este niciodată suficientă. Aceasta ne introduce în cercul prieteniei și al reciprocității.
În aceste zile am văzut cu toții că este posibil să ne iubim vecinii ucraineni în nevoie. Este un exemplu de promptitudine, de a fi atenți, iubitori și dezinteresați. Nu a fost un ordin dat de autorități, nici o lege impusă, ci promptitudine și dăruire firească. Discernământul este urechea cu care se aude vocea Duhului Sfânt și care ne insuflă determinare și curaj. Iar a crede înseamnă a te implica cu cineva. Istoria celor două țări în război este conflictuală. Solidaritatea presupune a avea criterii dar și conflicte interne, rezistențe, temeri, frici, egoism…
Să mă simt împlinit cere desprinderea de tot ce este obsesie și fanatism. Să facem ordine interioară după criteriile lui
Dumnezeu, presupune să ne desprindem de idolii care ne hipnotizează și ne fură libertatea. Nu trebuie să pot eu, căci cu Isus pot orice. Virtuțile care ne ajută să trăim în linia evangheliei sunt: tăria, determinarea, renunțarea, temperarea și atenția iubitoare. Și pentru ca afectivitatea noastră să intre în această dinamică, trebuie să ne rugăm cu propria viață. ”Mulțumesc Doamne că azi ai fost cu mine în cele bune, în cele mai puțin bune și în cele neplăcute”. Vameșul în toată fericirea lui, și cu un așa oaspete, întâmpină criticile și murmurul fariseilor. Dar la finalul zilei Levi poate privi ziua în totalitatea ei cu mulțumire și chiar cu bucurie mare. Putem înțelege doar ceea ce practicăm. Cristos se formează/crește în noi în măsura în care punem în practică credința noastră. Făcând bine aproapelui cresc ca om, ca ființă înțeleaptă, ca fiu al evangheliei.
Doamne, fă-mă să văd! Doamne, fă-mă să aud! Doamne, fă-mă să fiu prompt și atent la nevoile fraților mei! Doamne, convertește inimile împietrite ale celor ce susțin războiul! Doamne, dă-ne pace!
