Meditatie biblica in fiecare joi la Claudianum, Aleea Zanelor 9A, cu incepere de la 19.30
ÎNSUȘI DAVID ÎL NUMEȘTE DOMN, ATUNCI CUM ÎI ESTE FIU?
(Mc 12, 35-37)
Mesajul în context
„Însuşi David îl numeşte Domn; atunci cum îi este Fiu?” Aceasta este întrebarea pe care Isus i-o pune celui care nu mai îndrăzneşte să-i pună întrebări, cu scopul de a-l determina să-i descopere identitatea.
Prima parte a evangheliei a culminat cu întrebarea „Dar voi cine spuneţi că sunt eu?” Iar Petru l-a recunoscut ca fiind Cristos, Fiul lui David (8,29). A doua parte culminează cu această întrebare, în care El însuşi sugerează faptul că Cristos este nu numai Fiul promis, ci însuşi Domnul, adică cel care a promis şi care întrece orice alte aşteptări. Aceasta o va afirma cu claritate în faţa Sinedriului (14,61 urm.) şi o va înţelege centurionul roman la picioarele crucii (15,39).
Acest fragmentul este o singură interogare a lui Isus, care pune capăt tuturor disputelor. Răspunsul posibil e unul singur, putând fi dat sau nu: este răspunsul văduvei, care pune în caseta pentru ofrande tot ce mai avea la viaţa ei (fragmentul următor). Este ceea ce-i lipseşte cărturarului pentru a intra în împărăţia lui Dumnezeu, care nu este departe (pasajul anterior). Vor urma cuvintele despre sfârşitul lumii celei vechi şi începutul celei noi (c.13), şi Cuvântul prin excelenţă, relatarea patimii/învierii sale (c.14-16), care îndreptăţeşte şi provoacă acest răspuns.
Isus, fiul lui David după trup, este Fiul lui Dumnezeu după Spiritul învierii (Rom 1,3). E Domnul care s-a făcut fratele meu şi mi-a arătat întreaga sa iubire pentru ca şi eu la rându-mi să-l pot iubi. Prin cuvintele şi viaţa lui, îmi adresează această întrebare fundamentală.
Suntem obişnuiţi să zicem: „Isus este Domnul” şi punem pe seama lui propriile noastre idei despre Dumnezeu. Inversând subiectul cu predicatul, ar trebuie să învăţăm să zicem: „Domnul, pe care nimeni nu l-a văzut vreodată, este Isus”, cel care mă iubeşte şi-şi dă viaţa pentru mine, care-l dau pe mâna morţii.
Ucenic este cel care cu forţa Spiritului recunoaşte, iubeşte şi-l urmează pe Domnul său în omul Isus, în „trupul” său aşa cum îl înfăţişează evanghelia. Prin Isus, ucenicul îşi corectează toate ideile sale (= idoli!) despre Dumnezeu.
De obicei, nu-l urmăm pe El, ci fanteziile noastre pe care le punem în seama lui.