Luni, 21 februarie 2022
«Doamne, stânca mea şi răscumpărătorul meu!» (Ps 18, 15c)
Aș vrea să-ți aduci aminte de ultima ta ieșire la munte: să revezi cu ochii sufletului potecile pe care le-ai bătut, izvorul la care te-ai oprit să bei un strop de apă cristalină, albastrul absolut al cerului care te-a cuprins, verdele pădurii care te-a lăsat fără glas prin puternicul miros al rășinei sau al mușchiului, dar și al aerului purificat, care te revigorează.
În Sfânta Scriptură muntele este văzut ca un loc privilegiat al întâlnirii autentice cu Dumnezeu, un loc care cere efort pentru a-l urca, efort și chibzuință, curaj și moderație pentru a ajunge în vârf viu și nevătămat. Așa este și în viața spirituală: o potecă ce ne poartă spre vârful pe care acum îl întrevedem doar, având încă multă cale de bătut.
În atâtea contexte de viață în care experimentăm limitele noastre, avem de multe ori nevoie de curaj, de forță și de motivație. Amintește-ți precum apa cristalină ce-ți apare în urcușul tău spre culme. Așa este Domnul, stânca noastră, scutul nostru, care se îngrijește de noi prin persoane, situații, gânduri bune, care ne dau un imbold spre a ne continua urcușul nostru, nu tocmai simplu, dar cu siguranță eliberant.
Ce lucru am de înfruntat în prezent și încă nu știu cum să fac?
Doamne Dumnezeul meu, nu știu ce trebuie să mi se întâmple astăzi, dar sunt sigur că nimic nu mi se poate întâmpla pe care tu să nu-l fi prevăzut, stabilit și menit dintotdeauna. Aceasta mi-e de ajuns.
(Sf. José Pignatelli SJ)
