Joi, 10 februarie 2022
” În acel timp, Isus ridicându-se de acolo, a venit în ținutul Tirului și Sidonului și a intrat într-o casă, voind ca nimeni să nu știe; însă nu a putut să rămână ascuns, căci o femeie a cărei fiică avea un duh necurat a auzit despre el și, venind îndată, a căzut la picioarele lui. Însă femeia era păgână, de origine siro-feniciană. Ea l-a rugat să alunge diavolul din fiica ei. El i-a spus: << Lasă mai întâi să se sature copiii, căci nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci la căței ! >> Dar ea i-a răspuns: << Doamne, chiar și cățeii, sub masă, mănâncă din firimiturile copiilor >> El i-a răspuns: << Pentru acest cuvânt, mergi: diavolul a ieșit din fiica ta. >> Și, plecând acasă, a găsit fiica culcată în pat și diavolul ieșise din ea. ”
Îl regăsim pe Isus, în acest pasaj, obosit, din cauza activității publice istovitoare. Avea nevoie de odihnă, de singurătate, de rugăciune. Însă a fost urmărit de această femeie, care nu era lipsită de minimul bun simț, așa cum ar putea să pară. Nu dorește să deranjeze, dar este disperată. Isus nu dorește, totuși, ca oamenii să apeleze la El ca la un vrăjitor cu puteri magice. De aceea îi verifică credința. Îi vorbește metaforic, făcând referire la superioritatea credinței față de păgânism, iar femeia știe să-i răspundă cu înțelepciune și umilință. Ne amintește de femeia întâlnită de Isus la fântână, căreia, după dialogul profund purtat cu ea, îi profețește că vor veni timpuri în care oamenii ”se vor închina în duh și adevăr”. Credința acestei femei este pură. Ea își cunoaște și recunoaște statutul și lipsa de merite și din spațiul acestei umiliri de sine, cere un miracol pentru fiica sa, deoarece crede că Cel pe care îl are în față este capabil să facă miracole, fiind Fiul lui Dumnezeu. Apoi, Isus, o supune din nou unei probe de credință. Nu îi spune că va merge cu ea acasă, pentru a-i porunci diavolului să părăsească trupul fetei sau cel puțin pentru a atinge fata și a media vindecarea de acea posedare. În general, oamenii pe care i-a întâlnit Isus, în misiunea Sa, aveau nevoie de gesturi concrete. Această femeie nu are nevoie de nici un gest, crede că Isus poate să vindece de la distanță, fără a-i analiza tehnica prin care face acest miracol. Din nou, femeia depășește proba. Sufletul său este ca cel al drepților din Limb, care nu au crezut doar pentru că nu trăiseră șansa unui destin creștin și nu pentru că nu au fost dispuși interior.
Credința mea, supusă probei, cum se dovedește a fi ? Regăsesc în sufletul meu intenții pure sau mă limitez la aparența de creștin practicant?
” Cred, Doamne!
Ajută necredinței mele ! ” Marcu 9, 24
