Meditația zilei

Publicatla 11 February 2022
Miercuri, 2 februarie 2022
 
ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI
 
„Iată, îl trimit pe mesagerul meu! El va îndrepta calea înaintea mea. Va intra dintr-odată în templul său Domnul pe care voi îl căutați, mesagerul alianței pe care voi îl doriți. Iată, vine, zice Domnul Sabaot. Cine va putea suporta ziua venirii lui? Cine va putea sta când se va arăta el?” (Mal 3,1-2)
 
Uimire. Se spune că încetăm să mai fim copii (cu sufletul) atunci când nimic nu ne mai uimește. Noi am avut parte de mii de experiențe, am cunoscut foarte mulți oameni, poate am călătorit în multe colțuri ale lumii…și totuși, cu timpul, începe să nu ne mai surprindă nimic. După anunțul îngerului Gabriel, după apariția în visul lui Iosif a unui înger al Domnului, după nașterea lui Isus și prezența atât a păstorilor și cât și a magilor care au venit să-l adore – „Tatăl și mama lui se mirau de cele spuse despre el”(Lc 2,33) Inspirat de Duhul Sfânt, profetul Malahia ne indică, mai întâi de toate, cum va intra Domnul din punct de vedere fizic în templul Său („Va intra dintr-odată”). Mă mai uimește faptul că Mesia a venit în lume ca orice altă ființă umană? Făcând un salt în templul sufletului nostru – Domnul, pe care noi îl căutăm, va intra dintr-odată în timpul rugăciunii. Mă mai uimește faptul că Dumnezeu se coboară în inima mea?
 
Cine? Cine este Mesia? Este „mesagerul alianței pe care voi îl doriți”(Mal 3,1), este „ca focul celui care topește și ca leșia celui care spală(Mal 3,2), „E Domnul cel tare și puternic, Domnul cel viteaz în luptă[…] regele gloriei”(Ps 24), este „un mare preot îndurător și vrednic de încredere”(Evrei 2,17), este „pus spre căderea și sprea ridicarea multora în Israel și ca semn de contradicție”(Lc 2,34).
Cine este pentru mine Mesia?
 
Rugăciune
Tată, în numele lui Isus,
prin puterea Spiritului tău,
însuflețește bărbați și femei
să muncească pentru Împărăția ta.
Îți cerem aceasta în mod deosebit
prin mijlocirea
Mariei, Mama noastră,
a Sfântului Ignațiu și a tuturor sfinților,
pentru a sprijini Societatea lui Isus
în slujirea bisericii tale.
Facă-se voia ta. Amin

Exprimaţi-vă opinia