06.02.2022, Vatican (Catholica) – Când toate eforturile noastre par zadarnice și ne lasă dezamăgiți și goi, Isus vrea să fie aproape de noi, a spus Papa Francisc duminică, 6 februarie 2022, înainte de rugăciunea Angelus. „În fiecare zi barca vieții noastre părăsește malurile casei pentru a intra în marea activităților zilnice; în fiecare zi încercăm să «pescuim în larg», să cultivăm vise, să ducem înainte proiecte, să trăim iubirea în relațiile noastre. Dar adesea, ca Petru, trăim «noaptea năvoadelor goale» – dezamăgirea că ne angajăm mult și că nu vedem rezultatele sperate”, a spus Papa Francisc vorbindu-le pelerinilor adunați în Piața San Pietro. Vă oferim discursul Sfântului Părinte după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Evanghelia de la liturgia de astăzi ne duce pe malurile lacului Galileei. Mulțimea se îmbulzește în jurul lui Isus, în timp ce unii pescari dezamăgiți, între care Simon Petru, își spală năvoadele după o noapte de pescuit care nu a mers bine. Și iată că Isus se urcă tocmai în barca lui Simon; apoi îl invită să înainteze în larg și să arunce iarăși năvoadele (cf. Luca 5,1-4). Să ne oprim asupra acestor două acțiuni ale lui Isus: mai întâi urcă în barcă și apoi, a doua, invită să înainteze în larg. A fost o noapte care nu a mers bine, fără pești, dar Petru are încredere și înaintează în larg.
Înainte de toate, Isus urcă în barca lui Simon. Ce să facă acolo? Să învețe. Cere tocmai barca aceea, care nu este plină de pești ci s-a întors la mal goală, după o noapte de trude și dezamăgiri. Este o imagine frumoasă și pentru noi. În fiecare zi barca vieții noastre părăsește malurile casei pentru a intra în marea activităților zilnice; în fiecare zi încercăm să „pescuim în larg”, să cultivăm vise, să ducem înainte proiecte, să trăim iubirea în relațiile noastre. Dar adesea, ca Petru, trăim „noaptea năvoadelor goale” – noaptea năvoadelor goale -, dezamăgirea că ne angajăm mult și că nu vedem rezultatele sperate: „Toată noaptea ne-am trudit și nu am prins nimic” (v. 5), spune Simon. De câte ori și noi rămânem cu un sentiment de înfrângere, în timp ce în inimă se nasc dezamăgirea și amărăciunea. Două molii foarte periculoase.
Și atunci ce face Domnul? Alege tocmai să urce în barca noastră. De acolo vrea să vestească Evanghelia. Chiar acea barcă goală, simbol al incapacităților noastre, devine „catedra” lui Isus, pupitrul de la care proclamă Cuvântul. Și aceasta îi place Domnului să facă – Domnul este Domnul surprizelor, al minunilor în surprize -: să urce în barca vieții noastre atunci când nu avem nimic să îi oferim; să intre în golurile noastre și să le umple cu prezența Sa; să se folosească de sărăcia noastră pentru a vesti bogăția Sa, de mizeriile noastre pentru a proclama milostivirea Sa. Să ne amintim acest lucru: Dumnezeu nu vrea o navă de croazieră, îi este suficientă o simplă barcă șubredă, cu condiția să îl primim. Aceasta da, să îl primim; nu îl interesează în care barcă, să îl primim. Dar noi – mă întreb – îl lăsăm să urce în barca vieții noastre? Îi punem la dispoziție puținul pe care îl avem? Uneori ne simțim nevrednici de El pentru că suntem păcătoși. Dar aceasta este o scuză care nu îi place Domnului, pentru că îl îndepărtează de noi! El este Dumnezeul apropierii, al compasiunii, al duioșiei, și nu caută perfecționism: caută primire. Îți spune și ție: „Lasă-mă să urc în barca vieții tale” – „Dar, Doamne, uite…” – „Așa, lasă-mă să urc, așa cum este”. Să ne gândim.
Astfel Domnul reconstruiește încrederea lui Petru. Urcând în barca sa, după ce a predicat îi spune: „Înaintează în larg” (v. 4). Nu era o oră potrivită pentru a pescui, era plină zi, dar Petru are încredere în Isus. Nu se bazează pe strategiile pescarilor, pe care le cunoștea bine, ci se bazează pe noutatea lui Isus. Acea uimire care îl determina să facă ceea ce îi spunea Isus. Așa este și pentru noi: dacă îl găzduim pe Domnul în barca noastră, putem înainta în larg. Cu Isus se navighează în marea vieții fără frică, fără a ceda în fața descurajării când nu se pescuiește nimic și fără a capitula în fața acelui „nu mai este nimic de făcut”. Mereu, în viața personală, ca și în cea a Bisericii și a societății, există ceva frumos și curajos care se poate face, mereu. Mereu putem reîncepe, Domnul ne invită mereu să reintrăm în joc pentru că El deschide noi posibilități. Așadar să privim invitația: să alungăm pesimismul și neîncrederea și să înaintăm în larg cu Isus! Și mica noastră barcă goală va asista la o pescuire miraculoasă. Să o rugăm pe Maria, care ca nimeni altcineva l-a primit pe Domnul în barca vieții: să ne încurajeze și să mijlocească pentru noi.