Sâmbătă, 29 ianuarie 2022
Marcu 4, 35-41: ”S-a stârnit o mare furtună de vânt, care arunca valurile în corabie, așa că mai că se umplea corabia. Și El dormea la cârmă, pe căpătâi.”
Isus care muncise ziua întreagă, spre seară se retrage cu ai săi prieteni. Pe durata traversării mării Isus adoarme. Atât de omenesc și de firesc… Se lasă în grija prietenilor săi pescari. Dar, gândurile și interiorul apostolilor sunt departe de a fi prezente în situație. Ei se agită, se văd singuri; iar agitația mării îi sperie de moarte. Se pare că gândurile confuze și sentimentul de nesiguranță ocupau prea mult spațiu din interiorul lor. Deodată pare că nu mai reușesc nici să conducă barca. Cu siguranță au traversat marea Galileei de multe ori pe timp de furtună. Dar, la acel ceas de seară, probabil lăsând garda jos, se simt copleșiți, pierduți și dezorientați. Cuvintele lor ne arată că ei nu erau prezenți, nu erau deschiși, nu îi mai simt prezența lui Isus și îl judecă.
Poate ceva i-a tulburat? Nu știm. Cert este că nu reușesc să își activeze cunoștințele lor interne și darurile lor de pescari pricepuți, care de o viață erau prieteni cu mare. Lipsa lor de liniște interioară nu le permite să primească, să curgă prezența Duhului Sfânt și prin mâinile lor să intervină. Se separă de prezența Sa divină. Și, ca ”buni” căpitani îl mustră, îi reproșează lui Isus: ” nu îți pasă?”. Nu pot fi marinari pricepuți și în același timp deschiși la nou, un nou care îi depășește: ”Cine este Acesta…?” Credința încă nu trece prin ei atât de adânc. Inima încă nu li s-a încălzit. Capul lor rațional îi copleșește cu idei de dominare a situației.
Apoi în fața manifestării intervenției lui Dumnezeu se face o liniște mare … Scopul nostru este de a lărgi spațiile de liniște internă zi de zi. Liniște ce face loc prezenței sale ne-grăitoare.
Să învățăm din pățania lor și să facem și noi un act de credință:
Bunule Domn, învață-mă să cresc în har….
Scapă-mă de mândria mea în toată „înțelepciunea” pe care am dobândit-o.
Învață-mă, în această fluctuație de muncă și muncitori,
să discern o manifestare frapantă a reînnoirii constante a vieții
sub impulsul providenței tale.
Și te rog, Doamne, dă-mi voie să fiu util în continuare, …
Permite ca stilul meu de viață să devină de acum
o legătură umilă și senină cu lumea în schimbare,…
făcând din suferințele mele umane
un dar de îndreptare pentru toți frații mei.
Doamne, iartă-mă dacă doar acum, în seninătatea mea,
încep să cunosc iubirea ta.
și tot ajutorul tău.
Iar acum, în cele din urmă, dă-mi o înțelegere clară, profundă
a destinului voios pe care mi l-ai pregătit,…
Fragment – Inimi pe jar – pag. 95
