Verbum Domini
de Luigi Maria Epicoco
Din 2019, ca Biserică Catolică, răspândită pe tot pământul, trăim celebrarea Duminicii Cuvântului. Dacă Papa Francisc a simţit exigenţa de a institui o dată aşa de importantă pentru a sublinia importanţa Cuvântului lui Dumnezeu în experienţa de credinţă, asta înseamnă cu siguranţă cel puţin două lucruri. Primul este că fără o relaţie sănătoasă cu Cuvântul experienţa creştină riscă să fie o experienţă fără coloană vertebrală destinată să se prăbuşească la primul impact traumatic al vieţii; este credinţa sentimentalism, credinţa care se hrăneşte cu imagini greşite ale lui Dumnezeu, credinţa care foarte des încurajează forme de viaţă şi alegeri care intră deschis în contrast cu Evanghelia însăşi.
Al doilea motiv este că încă prea puţin, şi foarte des în manieră foarte episodică, noi, catolicii, trăim centralitatea Cuvântului.
Departe de a crede că centralitate înseamnă singurătate a Cuvântului, de fapt scopul Cuvântului este propedeutic pentru o întâlnire reală pe care noi o recunoaştem astfel în sacramente, mai ales în Euharistie. Dar fără centralitatea Cuvântului ceea ce noi numim întâlnire reală se poate transforma pur şi simplu într-un fetiş psihologic religios, iar experienţa noastră eclezială se poate reduce la o simplă gestionare de lucruri religioase care nu are însă nimic de-a face cu credinţa adevărată şi vie pe care Cristos a venit să ne-o aducă.
Centralitatea Cuvântului are acelaşi scop de a aprinde o lumină în întuneric. Acea lumină nu vrea să atragă atenţia noastră seducându-ne, sau făcându-ne să rămânem fascinaţi şi prinşi numai în strălucirea sa, ci are scopul de a lumina întreaga cameră, adică de a da lumină adevărului ascuns în toate experienţele şi situaţiile pe care le întâlnim în existenţă. În acest sens un cult al Cuvântului ca scop în sine echivalează cu însăşi experienţa întunericului. De fapt, în întuneric nu se vede nimic, dar dacă îndrepţi privirea numai asupra luminii tot aşa nu vezi nimic. Însă acea lumină nu numai că te conduce la Cristos, ci îţi dă şi capacitatea de a discerne, de a alege, de a trăi conform unui Adevăr aşa de real care este la fel de recognoscibil în Euharistie şi pe chipul fratelui şi al surorii.
Aşadar Cuvântul face posibilă şi recognoscibilă Caritatea: o recunoaşte în Euharistie şi o face posibilă cu fraţii şi surorile, în maniera lui Cristos, “care a venit să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut” (Lc 19,10).
Şi experienţa sinodală are nevoie de această amintire, de fapt ceea ce încercăm noi toţi cu nesaţ în aceste luni pentru a da concreteţe experienţei Sinodului, vom găsi numai dacă noi, ca Biserică, vom deschide în mod autentic inima la Cuvânt. Astfel se va întâmpla şi pentru noi aceeaşi experienţă relatată de Luca: “Atunci le-a deschis mintea ca să înţeleagă Scripturile şi le-a spus (…)” (Lc 24,45). Isus ne va vorbi iar şi va continua să ne indice drumul şi modul.
(După L’Osservatore Romano, 22 ianuarie 2022)
Link:
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu