Joi, 27 ianuarie 2022
Marcu 4, 21-25: ” În acel timp, Isus le-a spus mulțimilor: << Oare se aduce o candelă ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Nu ca să fie pusă pe candelabru? Căci nu este nimic ascuns care să nu fie descoperit și nimic nu este secret care să nu vină la lumină. Dacă cineva are urechi pentru a asculta, să asculte! >> Apoi le-a spus: << Fiți atenți ce auziți: cu măsura cu care măsurați vi se va măsura și vi se va da în plus! >> Căci celui ce are i se va da, iar celui care nu are i se va lua și ceea ce are.”
Discursul lui Isus pare contradictoriu, ne bulversează la prima ascultare. Mai ales ultima frază este extrem de iritantă pentru ureche: ” Căci celui ce are i se va da, iar celui care nu are i se va lua și ceea ce are.” Poftim? Sărim, luați prin surprindere de o asemenea aparentă nedreptate. Dincolo de emoțiile trezite, pare să nu aibă nici măcar logică. Iar dacă nu ne irită, cel puțin ne jenează propria percepție și preferăm să ignorăm pasajul ca să nu riscăm să ne certăm cu Dumnezeu, precum Iov odinioară. Dar astăzi, să fim curajoși! Să riscăm! Să ne certăm cu Dumnezeul lui Iov care știe să răspundă provocărilor noastre!
Pare-se că întregul pasaj este dominat de ideea de sens, de scop … Lumina a fost creată pentru a lumina și trebuie, deci să-și îndeplinească scopul. Urechile au fost făcute pentru a asculta, deci dacă avem urechi, să ascultăm, așa cum ne îndeamnă Isus. Apoi, apare ideea răsplătirii binelui. Inițial, cu aceeași măsură, apoi cu un surplus. Ulterior, ca din senin, parcă se răzgândește și vrea să ne ia și ceea ce nu avem. Dar ce avem noi? Ce avem în proprietatea noastră, ca fiind creația noastră? Creația este opera Creatorului, iar în procesul de creare a lumii, El și-a pus în act dorința de Bine. Tot Universul își are fundamentul în această dorință de Bine a Creatorului, din care au izvorât apoi lumina și frumusețea. La urma urmei, este exact ceea ce dorește și de la noi Dumnezeu. Nu ne cere să recreăm Universul, să facem mari opere sau fapte mărețe. Dorește doar să ne atragă către actul creației prin dorința de Bine, însămânțată în sufletul nostru. Apoi, vor răsări și din noi … Lumina, Frumusețea …ca efect.
Să ne începem ziua printr-un act de căință, realizat înainte ca eroarea să-și fi făcut cuib în inima noastră! Să medităm la faptele mărețe pe care aveam de gând să le facem astăzi pentru a le oferi la sfârșitul zilei lui Dumnezeu, ca pe o jertfă. Și să ne amintim că, de-a lungul istoriei, Dumnezeu nu s-a arătat întotdeauna mulțumit de jertfele dedicate Lui, însă niciodată nu s-a arătat nemulțumit de o inimă căită.
Există, în inima mea, acea dorință de Bine, pe care Dumnezeu vrea astăzi, din nou, să-și fundamenteze Creația?
Psalmul 50
Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele
dinlăuntru ale mele.
Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte.
Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.
Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele;
bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.
Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va
urgisi.
Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile
erusalimului.
Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe
altarul Tău viţei.
