Meditatie biblica la Claudianum, Aleea Zanelor 9A, in fiecare joi de la 19.30
Piatra din capul unghiului (Mc 12,1-12)
Mesajul în context
„Piatra pe care au aruncat-o constructorii, aceasta a devenit piatra din capul unghiului”, le spune Isus mai-marilor preoţi, cărturarilor şi bătrânilor care îl întrebau şi care nu se lăsau întrebaţi. Chiar dacă nu poate să răspundă, continuă să păstreze cu ei un dialog deschis. În acest scop, sub vălul pildelor (cf. 4,10), declară de ce fel este autoritatea lui şi de unde îi vine: este aceea a „Fiului”, şi provine din faptul de a fi refuzat, omorât şi aruncat afară chiar de către ei!
Cu această pildă alegorică, Isus ne oferă o cheie de lectură a istoriei lui Israel – paradigma oricărui om – precum şi ciocnirea fără întâlnire dintre fidelitatea lui Dumnezeu şi infidelitatea noastră. Oferta sa de iubire se găseşte mereu în faţa zidului încăpăţânat al refuzului nostru.
Creşterii bunătăţii sale îi corespunde creşterea răutăţii noastre. Pare a fi cu adevărat o iubire nefericită, fără nicio posibilitate de reuşită. Dar Domnul face o minune înaintea ochilor noştri, transformând crucea, culmea răului nostru, în darul iubirii sale mai mari: noi îl dăm morţii, luându-i viaţa, iar El ne face să trăim, dăruindu-ne viaţa sa.
Răutatea noastră nu anulează planul său. „Căci, într-adevăr”, vor spune apostolii adresându-se Tatălui, „împotriva slujitorului tău sfânt, Isus, pe care tu l-ai uns, s-au adunat în cetatea aceasta Irod şi Ponţiu Pilat, împreună cu păgânii şi popoarele lui Israel”; dar, de fapt, fără să ştie, n-au făcut altceva decât „să împlinească toate câte mâna şi voinţa ta le-au stabilit mai dinainte ca să fie” (Fap 4,27 urm.).
Tot răul nostru şi al istoriei noastre, în loc să fie eşecul planului lui Dumnezeu nu face altceva decât să-l împlinească în mod mai sublim, arătând puterea sa, care nu este altceva decât mila. Puterea omului este aceea de a transforma binele în rău; aceea a lui Dumnezeu de a transforma răul în bine. El şi-ar dori cu totul altceva; dar respectă libertatea noastră. Cu toate acestea este Dumnezeu, tocmai pentru că ştie să umple mizeria noastră cu mila sa, transformând refuzul nostru în oferta sa necondiţionată de iubire. Este victoria crucii, ciocnirea inevitabilă care devine întâlnire definitivă. „O, profunzime a bogăţiei, a înţelepciunii şi a ştiinţei lui Dumnezeu” care „i-ai închis pe toţi în neascultare ca să se îndure de toţi” (Rom 11,33.32).
Numai Spiritul e capabil să ne facă să pătrundem în această acţiune care este însuşi misterul lui Dumnezeu. Dacă refuzul lui Israel a devenit mântuire pentru toţi, ce nu va aduce convertirea sa? Paul o vede ca împlinirea ultimă a planului de mântuire universală (cf. Rom 11, 11-15).
Isus este Fiul, Unul născut care s-a făcut slujitor şi ultimul dintre toţi, dându-şi viaţa pentru noi, care îl dăm morţii. Aceasta este puterea sa: fidelitatea sa dincolo de orice infidelitate a noastră, chemarea definitivă la convertire.
Ucenic este cel care în piatra dispreţuită îl recunoaşte pe Fiul, Domnul şi Mântuitorul său, piatra unghiulară a templului cel nou.