Sâmbătă, 21 ianuarie 2022
Marcu 3, 20-21: În acel timp, Isus a venit în casă și mulțimea s-a adunat din nou, încât nu mai puteau nici să mănânce pâine. Când au auzit ai săi, au venit să-l ia, căci spuneau că şi-a ieșit din fire.
”Isus a venit în casă” … A venit acasă unde este centrul lui, unde se simte bine, comod, dar și unde este accesibil pentru toți. A ne simți acasă este sentimentul cel mai puternic, de plinătate. El îi primește pe toți și dăruiește din ce are el mai scump, mai bun, din iubirea manifestată de Tatăl către El. El este ”acasă” atunci când face voia Tatălui, așa cum i-a explicat mamei lui la vârsta de 12 ani. Acum le va explica și rudelor sale că El are o misiune și pentru a o îndeplini ascultă de Tatăl ceresc, în ciuda aparențelor de neînțeles pentru ei.
Este gata de a se dărui, gata de a-i primi pe toți cu atâta dăruire încât nu mai avea timp ”nici să mănânce”. Ucenicii se simt și ei primiți acasă, se simt nu doar invitați ci și primiți, acceptați în profunzimea lor și abia apoi vor fi trimiși. Acasă la Isus… Acasă cu Isus…
A venit să facă voia Domnului și ne învață și pe noi cum să facem ca să împlinim voia lui Dumnezeu în viața noastră. Să îl privim. Cum este El acasă?
Cum se manifestă, cum ni se dăruiește chiar și nouă? Mă pot simți acasă cu El?
Ce înseamnă pentru mine să mă simt acasă? Unde mă simt acasă?
Cum îi primește El pe toți necondiționat?
Atitudinea noastră decide modul de a trăi pentru a ne simți acasă; și, ne ajută să transformăm în ”acasă” locul unde ne petrecem timpul, ca și zonă de intimitate. Tot atitudinea noastră va face ca timpul împărțit cu semenii noștri, în casa noastră, să fie timp de binecuvântare sau de tulburare.
Cum mă simt eu când primesc în casa mea un nevoiaș? Cât din liniștea mea se năruie? Sau cum se transformă liniștea casei mele în atmosferă de căldură împărtășită cu semenii mei? Cât din ritmul vieții personale este implicat, dăruit aproapelui?
Imaginea mea are de suferit dacă stau ce ei la masă, la mine acasă? Imaginea mea sigur va fi afectată, problema este ce atitudine voi adopta în fața laudelor sau criticelor ce vor apărea? Mă pot lăsa transformat și eu, chiar în propria casă? Nu pot deschide casa semenilor mei și să pretind să nu se modifice nimic din ritmul vieții personale. Despre Isus, ne spune evanghelia că nici nu mai avea timp să mănânce. Și nimeni nu poate face pașii de adaptare în locul nostru. Isus trebuie și el să se explice rudelor. El își asumă, riscă parte din comoditatea casei, siguranța casei, dar și siguranța sănătății sale. Vedem aceasta din faptul că rudele lui se tem pentru sănătatea sa. Dar, doar El poate hotărâ modul și măsura dăruirii. Nimeni nu o poate face în locul nostru și nici nu-i putem obliga pe ceilalți să facă la fel ca noi. Sunt alegeri personale, interioare, ține de atitudine interioară.
De multe ori am vrea să facem un bine dar, să evităm să implicăm ”casa noastră” în timp ce oferim sprijin celor în nevoie, ca de exemplu emigranților ce fug din fața războiului … O facem din teamă de a ni se rupe siguranțele împământenite, din teama de a da explicații prea multe, din teama de a ne risca sănătatea, siguranța, comoditatea ritmului zilnic… din teamă.
Situația de pandemie, de izolare ne-a arătat câtă nevoie avem și noi de această gingășie, de a ne face companie unii altora, de a socializa. Acum putem să ne punem mai ușor în locul celuilalt și să înțelegem cât de mare poate fi binele făcut primindu-i și dăruindu-le din timpul, din spațiul nostru de siguranță și confort, asumându-ne și parte din efort. Nu înseamnă că nu ne va durea, dar cu siguranță vom și crește. Vom ieși în câștig și noi ca gazde, și cei primiți.
Să ne rugă cum ne învață sfântul Ignațiu:
”Să Cer Ceea ce Doresc și Vreau
Îi cer Tatălui să cunosc lăuntric
tot binele primit,
pentru ca eu, recunoscând-l întru totul,
să pot să iubesc și să slujesc în toate Maiestatea Sa dumnezeiască.”
– Exerciții Spirituale nr. 233
