Rugăciunea Angelus

16.01.2022, Vatican (Catholica) – Papa Francisc le-a cerut catolicilor să își ofere în această săptămână suferințele pentru unitatea creștinilor. În saluturile sale de duminică, 16 ianuarie 2022, de după rugăciunea Angelus, Papa a invitat credincioșii să participe la apropiata Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor care are loc în perioada 18-25 ianuarie. „Noi, creștinii, în diversitatea confesiunilor și tradițiilor noastre, suntem pelerini pe drum spre unitatea deplină și ne apropiem de țintă cu cât ținem mai mult privirea îndreptată spre Isus, unicul nostru Domn. În timpul Săptămânii de Rugăciune, să oferim și trudele noastre și suferințele noastre pentru unitatea creștinilor”, a spus Papa, de la fereastra Palatului Apostolic, mulțimii adunate în Piața San Pietro. În discursul său de dinainte de rugăciune, a reflectat asupra relatării din Evanghelia lui Ioan despre nunta din Cana, unde Isus a transformat apa în vin. Vă oferim discursul Sfântului Părinte după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Evanghelia de la liturgia de astăzi relatează episodul nunții din Cana, unde Isus transformă apa în vin pentru bucuria mirilor. Și se încheie așa: „Aceasta a făcut-o Isus ca început al semnelor, în Cana Galileii. Și-a arătat gloria, iar discipolii Lui au crezut în El” (Ioan 2,11). Observăm că evanghelistul Ioan nu vorbește despre minune, adică despre un fapt puternic și extraordinar care generează uimire. Scrie că la Cana are loc un semn, care trezește credința discipolilor. Așadar, putem să ne întrebăm: ce este un „semn” conform Evangheliei?

Un semn este un indiciu care revelează iubirea lui Dumnezeu, adică nu îndreaptă atenția asupra puterii gestului, ci asupra iubirii care l-a provocat. Ne învață ceva despre iubirea lui Dumnezeu, care este mereu aproape, duios și compătimitor. Primul semn are loc în timp ce doi miri sunt în dificultate în cea mai importantă zi din viața lor. În mijlocul sărbătorii lipsește un element esențial, vinul, și bucuria riscă să se stingă printre criticile și nemulțumirea invitaților. Să ne imaginăm cum poate merge înainte o sărbătoare de nuntă numai cu apă! Este teribil, o figură urâtă vor face mirii!

Cea care își dă seama de problemă este Preasfânta Fecioară Maria, care o semnalează cu discreție lui Isus. Și El intervine fără zgomot, aproape fără a arăta aceasta. Totul se desfășoară în discreție, „în culise”: Isus le spune servitorilor să umple vasele cu apă, care devine vin. Așa acționează Dumnezeu, cu apropiere, cu discreție. Discipolii lui Isus percep aceasta: văd că grație Lui sărbătoarea de nuntă a devenit și mai frumoasă. Și văd și modul de a acționa al lui Isus, această slujire a Sa în ascuns – așa este Isus: ne ajută, ne slujește în ascuns, în acel moment -, așa încât felicitările pentru vinul bun se îndreaptă apoi către mire, nimeni nu-și dă seama, numai servitorii. Așa începe să se dezvolte în ei germenul credinței, adică ei cred că în Isus este prezent Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu.

Este frumos să ne gândim că primul semn pe care îl face Isus nu este o vindecare extraordinară sau o minune în Templul din Ierusalim, ci un gest care vine în întâmpinarea unei necesități simple și concrete a oamenilor obișnuiți, un gest familial, o minune, să spunem așa, „în vârful picioarelor”, discretă, silențioasă. El este gata să ne ajute, să ne ridice. Și atunci, dacă suntem atenți la aceste „semne”, suntem cuceriți de iubirea Sa și devenim discipoli ai Săi.

Dar există o altă trăsătură distinctivă a semnului de la Cana. În general, vinul care se dădea la sfârșitul sărbătorii era cel mai puțin bun; și astăzi se face așa, oamenii în acel moment nu disting atât de bine dacă este un vin bun sau un vin puțin diluat. În schimb, Isus face în așa fel încât sărbătoarea să se încheie cu vinul mai bun. Simbolic aceasta ne spune că Dumnezeu vrea pentru noi ceea ce este mai bun, ne vrea fericiți. Nu își pune limite și nu ne cere dobânzi. În semnul lui Isus nu există spații pentru scopuri secundare, pentru pretenții față de miri. Nu, bucuria pe care Isus o lasă în inimă este bucurie deplină și dezinteresată. Nu este o bucurie diluată!

Așadar, vă sugerez un exercițiu, care ne poate face foarte bine. Să încercăm astăzi să umblăm printre amintiri în căutarea semnelor pe care Domnul le-a făcut în viața noastră. Fiecare să spună: în viața mea, ce semne a făcut Domnul? Ce indicii ale prezenței Sale? Semne pe care le-a făcut pentru a ne arăta că ne iubește; să ne gândim la acel moment dificil în care Dumnezeu ne-a făcut să experimentăm iubirea Sa… Și să ne întrebăm: cu ce semne, discrete și grijulii, ne-a făcut să simțim duioșia Sa? Când l-am simțit mai aproape pe Domnul, când am simțit duioșia Sa, compasiunea Sa? Fiecare dintre noi în istoria sa are astfel de momente. Să mergem în căutarea acelor semne, să nu le amintim. Cum am descoperit apropierea Sa? Cum a rămas în inimă o mare bucurie? Să retrăim momentele în care am experimentat prezența Sa și mijlocirea Mariei. Ea, Mama, care ca la Cana este mereu atentă, să ne ajute să prețuim semnele lui Dumnezeu în viața noastră.

Exprimaţi-vă opinia