Luni, 10 ianuarie 2022
«Împărăţia lui Dumnezeu este aproape!» (Mc 1, 15)
Când am auzit – copii fiind – de cuvântul «împărăție» am asociat mereu cu lumea basmelor, a poveștilor cu Feți Frumoși și cu fete de împărat, cu împărății una mai mândră decât alta, respirând vitejia, sacrificiul și loialitatea celor care le făceau cinste.
Isus nu vine din basmul «Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte»: un basm oricât de frumos ar fi rămâne o poveste de adormit copiii, în pofida încărcăturii profunde pe care aceasta o are și o transmite. Isus Cristos a venit în lume pentru a împărtăși cu noi condiția noastră umană, pentru a atinge cu propria-i viață experiența umană, arătându-ne totodată că există o Împărăție în care Dumnezeu ne dorește aproape de El și în comuniune cu El.
După botezul în Iordan, Isus își începe activitatea publică, chemându-i pe oameni la o schimbare a mentalității (metanoia, convertire), o mentalitate în care Dumnezeu să nu mai fie Fiorosul Necunoscut care îți bifează toate greșelile, ci un Dumnezeu care se prezintă apropiat pământenilor. Într-alt pasaj evanghelic Isus definea Împărăția lui Dumnezeu drept o cunoaștere, adică o intrare în relație. După cum nicio relație nu suprviețuiește fără interacțiune (vezi proverbul: «Ochii care nu se văd se uită»), tot așa nici relația cu Dumnezeu, care înseamnă trăire și gustare încă de pe acum a Împărăției sale.
Cum trăiesc condiția de fiu al Împărăției lui Dumnezeu?
Arată-mi Doamne căile tale și învață-mă cărările tale. Condu-mă în adevărul tău și învață-mă; căci tu ești Dumnezeu, Mântuitorul meu. (Sf. Petru Favre SJ)
