Meditația zilei

Publicatla 20 December 2021

Luni, 20 decembrie, 2021

«La Dumnezeu nimic nu este imposibil!» (Lc 1, 37)
Cu toții am experimentat cel puțin o dată felul cum am depășit situații catalogate inițial ca fiind «imposibile», și așa erau. Cu toate acestea, o asemenea experiență ne-a făcut să ne simțim că trăim cu adevărat, deoarece am experimentat libertatea de a fi mers și crezut dincolo de fricile noastre atât de intense uneori, dar atât de sterile prin blocajul pe care l-au creat.
În acest timp care ne apropie tot mai mult de sărbătoarea Nașterii Mântuitorului, experimentăm cu întreaga omenire din toate timpurile așteptarea eliberării și a mântuirii venită prin Isus Cristos. Aceste cuvinte să nu fie doar povești de adormit copiii sau simple ideologii partizane, ci viață, deoarece puterea lui Dumnezeu s-a manifestat mereu în lucruri imposibile. Adu-ți aminte și tu cum ai depășit atâtea situații greu de gestionat, imposibile, cum Dumnezeul cel viu a lucrat în viața ta.
Să îți amintești mereu de acele momente, de ceea ce ai trăit înainte și după, pentru ca mai apoi să respiri bucuria eliberării, speranța unui viitor mai bun, curajul de a fi fericit, și cine mai știe ce. Astăzi este momentul să reflectezi la faptul că poți avea în Dumnezeu un aliat în lupta-ți personală cu propriile frici, scăderi și lipsuri. Curaj!
Care sunt lucrurile minunate și aparent imposibile pe care Isus le-a făcut în propria-mi viață?
Fă-ne Doamne, să trăim eroic, ca într-un refren care răsună energic, poruncitor, la toate răscrucile, în fața tuturor evenimentelor: să știm și să experimentăm acest adevăr al vieții noastre, un eroism ca o chemare la înfruntare, la încordare, la a iubi o cauză mare și sfântă…(Episcop Ioan Suciu, Tăria creștină).

Exprimaţi-vă opinia