Luni 13 decembrie 2021
«Fă-mi cunoscute căile tale Doamne!» (Ps 24, 4)
Sunt momente în viață, când simțim nevoia să fim îndrumați și încurajați. Este ca și cum ai merge pe un drum, pe o cale, care la un moment dat nu ți se mai pare nici cunoscută, dar nici atrăgătoare. Se întâmplă și este bine că trăim așa ceva, deoarece face parte din experiența noastră de creștere.
În asemenea momente ne simțim singuri și demotivați poate, de aceea tendința noastră este de a cere ajutor, de a cere un sfat, pentru a ne îndrepta calea și sensul vieții. Acesta este momentul în care îi putem cere lui Dumnezeu să ne arate calea, o cale nu doar ca un sens de mers, ci ca o prezență: o prezență a lui care motivează, încurajează și deschide noi perspective de viață.
A merge cu Dumnezeu este minunat, a merge pe căile sale, nu pentru că El ar «obli» orice denivelare și ar șterge orice neajuns întâlnit. El este alături de noi, este alături de tine – nu uita! – pentru ca orice lucru din viața noastră, din viața ta care nu funcționează bine să primească un sens: adică să-ți dai seama că și-n momente neprielnice, de cădere poate, momente de tristețe El îți indică nu doar o cale, dar și prezența sa pe acea cale.
Am curaj să recunosc prezența lui Dumnezeu în persoanele care mă încurajează și mă susțin în momente de dificultate?
Să fie pe placul supremei și dumnezeieștii Bunătăți, ca să ne dea din belșug harul ca mereu să cunoaștem sfânta sa voință și să o împlinim în modul cel mai desăvârșit. (Sf. Ignațiu de Loyola, Rugă pentru a cunoaște voința lui Dumnezeu)
