Meditația zilei

Publicatla 11 December 2021

Sâmbătă, 11 decembrie 2021

Luca 3, 10-18 ”Atunci ce trebuie să facem?

Sfântul evanghelist Luca în acest fragment ni-l prezintă pe Ioan Botezătorul care
”prin multe îndemnuri predică poporului vestea cea bună”. Cuvintele sale sunt de
întărire, de încurajare și tot odată clare. Profetul nu este profet doar prin cuvinte ci
și prin modul lui de a trăi, de a se lăsa interpelat. Drumul adventului este drumul
sufletului nostru care este însetat să înțeleagă, să afle, să simtă cum să se apropie
de Cel care ne iubește și ne vrea ca El. Răspunsul venit de la sf. Ioan este unul
simplu și tot o dată profund și pare să ne zică: fii om cu semenii tăi, nu genera
nedreptate și bucură-te de ceea ce ai primit. Ne îndeamnă la binele comun, la
întărirea demnității și la a nu ne centra privirea pe noi ci să fim atenți la relație. Să
ne permitem să decurgă fiecare faptă, fiecare pas fără a ne obseda să avem
controlul prin structuri sau filtre rigide ci să fie făcute în lumină și libere de
așteptări meschine.
Evanghelia a fost primită prin revelație așa cum Maria a primit vestea îngerului
Gabriel. Să primim și să acceptăm șoaptele Duhului Sfânt care ne împing spre
aproapele. Când inima ne arde din interior nu ne lasă să rămânem insensibili. Fără
noțiunea jertfei omul nu va fi deschis la viață, la a avea copii sau la plinătate.
Să cerem harul să reușim să vedem chipul Domnului în cei săraci și marginalizați,
în prieteni și dușmani, străini sau apropiați, în cotidianul nostru.
Ție pentru ce îți arde inima?
RUGĂCIUNE
Doamne, Dumnezeul meu,
Tu m-ai chemat din somnul nimicului
tocmai pentru că, în iubirea ta nespusă,
vrei să creezi ființe bune și minunate.
Tu m-ai chemat pe nume
din sânul mamei mele.
Tu mi-ai dat suflare și lumină și mișcare
și ai umblat cu mine în fiecare moment
al vieții mele.
Sunt uimit,
Doamne, Dumnezeul universului,
că ai grijă de mine, și, mai mult,
că mă îndrăgești.
Creează în mine fidelitatea care te animă
și mă voi încrede în tine și voi tânji după tine
în toate zilele vieții mele. Amin. (Joseph Tetlow SJ)

Exprimaţi-vă opinia