În ziua de 8 decembrie, creştinii catolici o sărbătoresc pe Sfânta Fecioară Maria, cu numele de Neprihănita Zămislire. Este vorba despre acţiunea lui Dumnezeu în Fecioara Maria, în virtutea meritelor Fiului Isus, prin care toţi am fost eliberaţi de păcatul strămoşesc şi de celelalte păcate. Dacă noi primim harul eliberării din sclavia păcatului strămoşesc prin sacramentul Botezului, Maria a primit acest har înainte de a fi fost zămislită, căci a fost aleasă să devină Maica Mântuitorului.
Decuit, potuit, ergo fecit, este expresia atribuită Fericitului Duns Scotus, dar care, în realitate, aparţine unui predecesor al său, pe nume Sfântul Eadmer de Canterbury (d. 1124). Duns Scotus, cu geniul său intelectual şi teologic, a fost cel care a clarificat expresia, spunând că “s-a cuvenit”, “Dumnezeu a putut”, “deci a făcut”, ca Maria să se nască fără prihană strămoşească, în vederea meritelor lui Isus şi pentru ca Fiul lui Dumnezeu să se poată naşte într-un sân ferit de orice umbră a păcatului strămoşesc. În felul acesta, iubirea purificatoare pe care Dumnezeu o manifestă faţă de toţi credincioşii, prin harul botezului, în Maria a manifestat-o în mod preventiv, pentru că a pregătit-o să fie Mama Fiului său, prin care am primit mântuirea.
Când îngerul îi apare Mariei la Buna Vestire, confirmă această stare neprihănită a Mariei, prin expresia: “Bucură-te, o, plină de har!”; “Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu!” (Lc 1,29-30).
Dacă ne-am opri la intervenţia lui Dumnezeu în fiinţa Mariei, contemplând frumuseţea harului, am putea să spunem împreună cu ea: “a făcut lucruri mari Cel Atotputernic” (Lc 1,49). Însă nu este suficient. Pentru a gusta din plin din înţelesul acestei sărbători a Neprihănitei Zămisliri, nu este suficient să contemplăm acţiunea lui Dumnezeu în persoana Mariei, ci e nevoie să medităm asupra modului cum s-a comportat ea, deoarece Dumnezeu ne-o prezintă astăzi ca model de corespundere la planul divin de mântuire, exprimat atât de clar de sfântul Apostol Paul, în Scrisoarea către Efeseni: “ne-a ales în el mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi neprihăniţi înaintea lui, în iubire” (Ef 1,3-4).
Ce se opune acestui plan divin? Lectura luată din Cartea Genezei, despre păcatul strămoşesc (Gen 3), ne povesteşte, în mod sapienţial, că există o tendinţă către autonomie sau independenţă, atât de puternică în om şi în femeie, încât cei care o urmează nu ajung asemenea lui Dumnezeu, după a cărui imagine am fost creaţi (Gen 1,26-27), cunoscând binele şi răul, ci ajung asemenea şarpelui, care era cel mai şiret, cel mai viclean, dintre toate animalele câmpului. În limba ebraică, şarpele era ʽārûm (Gen 3,1). După ce au mâncat din pom, Adam şi Eva au devenit ʽērûmmîm (Gen 3,7). Ce dezamăgire pentru proto-părinţii noştri: s-au lăsat amăgiţi şi s-au îndepărtat de prietenia cu Dumnezeu, căzând în starea de viclenie, de şiretenie, tipică şarpelui. Asemenea şarpelui, după ce muşcă, fug, se ascund din faţa responsabilităţii, nu sunt capabili să trăiască la lumina zilei, ci caută ascunziş în vizuinile lipsei de sinceritate şi de adevăr.
Spre deosebire de ei, Maria a pătruns cu umilinţa ei în cunoaşterea planului lui Dumnezeu şi l-a urmat cu fidelitate până la sfârşit. Iată de unde provine frumuseţea Mariei, iată revelarea existenţială a cuvintelor îngerului: “Bucură-te, o, plină de har!”; “Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu!” (Lc 1,29-30). Merită remarcată asemănarea sunetului în cuvintele “Bucură-te!” şi “plină de har”: chaire kecharitōmenē. Este vorba despre aceeaşi rădăcină din care provine atât bucuria cât şi harul: charis. Cine trăieşte în harul sfinţitor este plin de o bucurie sfântă, a cărei manifestare atinge culmile cele mai înalte ale frumuseţii şi ale slujirii.
Frumuseţea slujirii s-a manifestat din plin în persoana Mariei: “iată slujitoarea Domnului, fie mie după Cuvântul tău” (Lc 1,38). Bucuria slujirii a caracterizat viaţa pământească a Mariei. Noi am experimentat şi experimentăm cu toţii, zi de zi, că munca este izvor de sănătate, iar dacă această muncă este înfăptuită cu spirit de dăruire, în favoarea propriei familii, a societăţii, a comunităţilor din care facem parte, se transformă în slujire. Nu mai este doar muncă, ci este slujire: “iată slujitoarea Domnului, fie mie după Cuvântul tău” (Lc 1,38).
De ce este frumoasă Maria? De ce este frumoasă Neprihănita Zămislire? Pentru că a corespuns cel mai bine la planul divin de mântuire. Nu s-a mulţumit să fie inundată de harul divin, dar a făcut în aşa fel încât acest har să se transforme în slujire. Iat-o pe Maria în acţiune: în drum spre Betleem, fugind în Egipt, stabilindu-se la Nazaret, făcând pelerinaj la Ierusalim, pierzându-l şi regăsindu-l pe Isus, pregătind cele necesare familiei din Nazaret, urmându-l pe Isus în timpul activităţii sale publice, purtând crucea alături de Isus pe drumul calvarului, stând cu demnitate sub crucea lui Isus. Toate aceste acţiuni au un numitor comun: atitudinea de slujire. Tota pulchra es Maria = “Toată frumoasă eşti Maria şi prihană strămoşească nu este în tine”.
Pr. Mihai Afrenţoae, OFMConv