28.11.2021, Vatican (Catholica) – În prima duminică din Advent, Papa Francisc a atras atenția asupra importanței vigilenței, căreia i se opune apatia. A definit-o drept „un mare dușman al vieții spirituale, precum și al vieții creștine. Apatia este acea lene care prăbușește, alunecă în tristețe, ia gustul de a trăi și voința de a face. Este un spirit negativ, este un spirit rău care pironește sufletul în toropeală, furându-i bucuria.” Redăm alocuțiunea papală după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Evanghelia liturgiei de astăzi, prima duminică din Advent, adică prima duminică de pregătire pentru Crăciun, ne vorbește despre venirea Domnului la sfârșitul timpurilor. Isus anunță evenimente dezolante și suferințe, dar tocmai la acest punct ne invită să nu ne fie frică. De ce? Pentru că totul va fi bine? Nu, ci pentru că El va veni. Isus se va întoarce, Isus va veni, a promis aceasta. Spune așa: „Ridicați-vă capul, pentru că se apropie eliberarea voastră” (Lc 21,28). Este frumos să ascultăm acest cuvânt de încurajare: să ne întărim și să ridicăm capul pentru că tocmai în momentele în care totul pare sfârșit Domnul vine să ne salveze; a-l aștepta cu bucurie și în inima suferințelor, în crizele vieții și în dramele istoriei. A-l aștepta pe Domnul. Dar cum putem să ne ridicăm capul, să nu ne lăsăm absorbiți de dificultăți, de suferințe, de înfrângeri? Isus ne arată calea cu o chemare puternică: „Aveți grijă de voi înșivă, ca nu cumva inimile voastre să se îngreuieze […]. Vegheați, așadar, în orice moment și rugați-vă” (v. 34.36).

„Vegheați”, vigilența. Să ne oprim asupra acestui aspect important al vieții creștine. Din cuvintele lui Cristos vedem că vigilența este legată de atenție: fiți atenți, vegheați, nu vă distrageți, adică rămâneți treji! A veghea înseamnă aceasta: a nu permite ca inima să se lenevească și ca viața spirituală să se acomodeze în mediocritate. A fi atenți pentru că putem fi „creștini adormiți” – și noi știm: există atâția creștini adormiți, creștini anesteziați de mondenitățile spirituale – creștini fără elan spiritual, fără ardoare în rugăciune – se roagă ca niște papagali – fără entuziasm pentru misiune, fără pasiune pentru evanghelie. Creștini care privesc mereu înăuntru, incapabili să privească la orizont. Și aceasta duce la „ațipire”: a trage înainte lucrurile din inerție, a cădea în apatie, indiferenți față de toate în afară de ceea ce ne face comozi. Și aceasta este o viață tristă, a merge înainte astfel… nu există fericire acolo.

Avem nevoie să veghem pentru a nu târî zilele în obișnuință, pentru a nu ne lăsa îngreunați – spune Isus – de grijile vieții (cf. v. 34). Grijile vieții ne îngreuiază. Așadar, astăzi este o ocazie bună pentru a ne întreba: ce anume îngreuiază inima mea? Ce anume îngreuiază spiritul meu? Ce anume mă face să stau comod în fotoliul lenei? Este trist a vedea creștini „în fotoliu”! Care sunt mediocritățile care mă paralizează, viciile, care sunt viciile care mă strivesc la pământ și mă împiedică să ridic capul? Și cu privire la poverile care apasă pe umerii fraților, sunt atent sau indiferent? Aceste întrebări ne fac bine, pentru că ne ajută să păzim inima de apatie. Dar, părinte, spuneți-ne: ce este apatia? Este un mare dușman al vieții spirituale, precum și al vieții creștine. Apatia este acea lene care prăbușește, alunecă în tristețe, ia gustul de a trăi și voința de a face. Este un spirit negativ, este un spirit rău care pironește sufletul în toropeală, furându-i bucuria. Se începe cu acea tristețe, se alunecă, se alunecă, și nici o bucurie. Cartea Proverbelor spune: „Ocrotește-ți inima, căci din ea ies izvoarele vieții” (Prov 4,23). A ocroti inima: înseamnă a fi vigilent, a veghea! Fiți treji, ocrotește inima ta.

Și adăugăm un ingredient esențial: secretul pentru a fi vigilenți este rugăciunea. De fapt, Isus spune: „Vegheați în orice moment și rugați-vă” (Lc 21,36). Rugăciunea ține aprinsă candela inimii. În special atunci când simțim că entuziasmul se răcește, rugăciunea îl reaprinde, pentru că ne duce din nou la Dumnezeu, la centrul lucrurilor. Rugăciunea trezește sufletul din somn și îl focalizează spre ceea ce contează, spre scopul existenței. Chiar și în zilele mai pline, să nu neglijăm rugăciunea. Acum vedeam, în programul „A sua immagine”, o reflecție frumoasă despre rugăciune: ne va ajuta, a o privi ne va face bine. Poate ajuta rugăciunea inimii, a repeta adesea scurte invocații. În Advent, să ne obișnuim să spunem, de exemplu: „Vino, Doamne Isuse!” Numai atât, dar să spunem: „Vino, Doamne Isuse!” Acest timp de pregătire pentru Crăciun este frumos: să ne gândim la iesle, să ne gândim la Crăciun, și să spunem din inimă: „Vino, Doamne Isuse, vino!” Să repetăm această rugăciune de-a lungul întregii zile și sufletul va rămâne vigilent! „Vino, Doamne Isuse!”: este o rugăciune pe care o putem spune de trei ori, toți împreună. „Vino, Doamne Isuse!”, „Vino, Doamne Isuse!”, „Vino, Doamne Isuse!”

Și acum să o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria: ea, care l-a așteptat pe Domnul cu inimă vigilentă, să ne însoțească pe drumul Adventului.