Calea Ucenicului (48)

Publicatla 22 November 2021

Meditatie saptamanala la Claudianum, joi de la orele 19.30

Domnul are nevoie de el (Mc 11,1-11)

Domnul are nevoie de el”, spune Isus ucenicilor despre măgăruş. Este singura dată când se numeşte pe sine însuşi „Domnul”, şi singurul lucru de care are nevoie.

Cu această poveste începe prima dintre cele şase zile la Ierusalim. Abia de puţin timp a vindecat ochiul. Acum face lumina, principiu al creaţiei. Este vorba despre iubirea sa umilă şi serviabilă – redată aici prin măgăruş – care stă la originea lumii celei noi.

Acest episod sintetizează ce a făcut până acum şi ceea ce va face mai apoi, luminând astfel modul său de a realiza Împărăţia.

Lumea se aştepta ca Domnul să vină în slavă şi cu putere, luând totul în stăpânire. De fapt, chiar vine; dar slava lui este umilinţa, puterea lui este iubirea, stăpânirea lui este slujirea. Nu vine pe cal, la fel ca regele care deţine puterea. Nu vine într-un car de război, la fel ca acela care doreşte să cucerească. „Umil şi călare pe un măgar, pe un mânz, puiul unei măgăriţe” (Zah 9,9).

Trăsăturile măgăruşului, adevăratul protagonist al poveştii, sunt aceleaşi cu ale mesianismului lui Isus: El este cel dintâi pentru că este cel din urmă şi slujitorul (9,35), care-şi dă viaţa pentru răscumpărarea tuturor (10,45). Titlul său regal va apărea chiar pe cruce (15,26) şi chiar în moartea sa vom înţelege că El este Domnul (15,39).

Măgarul, care duce greutatea altora, este imaginea lui Isus care, primul dintre toţi, a făcut ceea ce ne-a lăsat nouă ca lege: „Purtaţi-vă unii altora povara şi astfel veţi împlini legea lui Cristos” (Gal 6,2). Această slujire din iubire constituie adevărata libertate (Gal 5,13 urm.), împlinirea legii şi realizarea pe pământ a Împărăţiei cerurilor.

Pe acest măgar „nimeni nu l-a încălecat”; şi nimeni nu doreşte să-l încalece. În plus, „este legat”. Isus, primul care l-a încălecat, a venit să-l elibereze, adică „să-l dezlege”.

De fapt, capacitatea de a sluji constituie asemănarea noastră cu Dumnezeu. Legată în toţi, Domnul a venit s-o dezlege. Creştinismul nu este o „religie” nouă, care leagă sau re-leagă omul cu legi vechi sau noi. Este libertatea de a iubi, deci, de a sluji şi de a aparţine altuia.

Această poveste ne deschide mintea pentru a deosebi Împărăţia. Ea vine şi va mai veni aşa cum a venit deja. Sfârşitul timpurilor va fi atunci când această venire umilă a sa va fi primită de toţi. El nu are alte moduri de a veni, în prezent şi în viitor, decât acela cu care este înfăţişat în această urcare la Ierusalim. Noi suntem orbi, în faţa „Fiului lui David”. Ca Iacob, Ioan şi alţii, dorim gloria lumii, nu pe aceea a lui Dumnezeu.

Acest fragment vesteşte faptul de două ori, prima oară prevestindu-l şi, mai apoi, vestindu-l (cf. 14,12 urm.). Ceea ce Isus Cristos a spus şi a făcut este pentru noi profeţia a ceea ce se întâmplă şi se va întâmpla mereu. Dincolo de luarea în posesie a oraşului său, povestea ne prezintă intrarea Gloriei în templul său. Această „vizită a Domnului” a fost deja proclamată de la început de către Ioan Botezătorul, vestitorul trimis înaintea feţei sale pentru a pregăti calea (1,2 = Mal 3,1). Dar, acum că El intră în templul său, cine va putea sta când se va arăta El, cine va putea suporta ziua venirii lui (Mal 3,2)?

Isus este regele care eliberează, Domnul care dă viaţă. Este rege pentru că este slujitor, pentru ceea ce face pentru noi; este Domnul pentru că este rob, pentru ceea ce se face pentru noi. Împărăţia sa pe pământ vine din faptul de a fi slujitorii şi robii unii altora din iubire.

Ucenicul are ochii vindecaţi pentru a vedea misterul regelui şi Domnului său, care se arată pe deplin pe cruce. Pentru aceasta, alungă orice falsă siguranţă, angajând totul în slujire. Eliberându-se de manta ca orbul, acoperă cu ea măgarul.

Exprimaţi-vă opinia