14.11.2021, Vatican (Catholica) – Papa Francisc a invitat astăzi să reflectăm dacă nu cumva investim în lucruri trecătoare, precum banii, succesul, aparența, bunăstarea fizică, lucruri care rămân aici și nu trec „dincolo”. Motivul reflecției l-a dat lectura evanghelică de astăzi din ritul latin. A invitat de asemenea, în stil ignațian, la discernământ atent când avem de făcut alegeri importante. Redăm alocuțiunea papală după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Textul evanghelic din liturgia de astăzi se deschide cu o frază a lui Isus care ne lasă uluiți: „Soarele se va întuneca, iar luna nu își va mai da strălucirea ei; stelele vor cădea de pe cer” (Mc 13,24-25). Cum așa, și Domnul face catastrofism? Nu, desigur, nu aceasta este intenția Sa. El vrea să ne facă să înțelegem că în această lume, mai devreme sau mai târziu, totul trece. Și soarele, luna și stelele care formează „firmamentul” – cuvânt care indică „fermitate”, „stabilitate” – sunt destinate să treacă.
Însă, la sfârșit, Isus spune ce anume nu se prăbușește: „Cerul și pământul vor trece”, spune El, „dar cuvintele mele nu vor trece” (v. 31). Cuvintele Domnului nu trec. El stabilește o distincție între lucrurile penultime, care trec, și lucrurile ultime, care rămân. Este un mesaj pentru noi, pentru a ne orienta în alegerile noastre importante ale vieții, pentru a ne orienta în ce anume se potrivește să investim viața. În ceea ce este tranzitoriu sau în cuvintele Domnului, care rămân pentru totdeauna? Desigur în acestea. Dar nu este ușor. De fapt, lucrurile care cad sub simțurile noastre și ne dau imediat satisfacție ne atrag, în timp ce cuvintele Domnului, deși frumoase, merg mai încolo de imediat și cer răbdare. Suntem tentați să ne agățăm de ceea ce vedem și atingem și ni se pare mai sigur. Este uman, ispita este aceea. Dar este o înșelătorie, pentru că „cerul și pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece”. Așadar, iată invitația: să nu construim viața pe nisip. Când se construiește o casă, se sapă în adâncime și se pun temelii solide. Numai un nesăbuit ar spune că sunt bani aruncați pentru ceea ce nu se vede. Discipolul fidel, pentru Isus, este cel care își întemeiază viața pe stâncă, adică pe cuvântul Său care nu trece (cf. Mt 7,24-27), pe fermitatea cuvântului lui Isus: acesta este fundamentul vieții pe care Isus îl vrea de la noi și care nu va trece.
Și acum întrebarea – mereu, când se citește Cuvântul lui Dumnezeu, se pun întrebări -, să ne întrebăm: care este centrul, care este inima pulsantă a cuvântului lui Dumnezeu? Așadar, ce anume dă soliditate vieții și nu va avea sfârșit niciodată? Ne spune Sfântul Paul. Centrul, întocmai, inima pulsantă, ceea ce dă soliditate, este iubirea: „Iubirea nu încetează niciodată” (1Corinteni 13,8), spune Sfântul Paul, este iubirea. Cel care face binele investește pentru veșnicie. Când vedem o persoană generoasă și serviabilă, blândă, răbdătoare, care nu este invidioasă, care nu bârfește, nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu jignește (cf. 1Cor 13,4-7), aceasta este o persoană care construiește cerul pe pământ. Eventual nu va avea vizibilitate, nu va face carieră, nu va deveni știre în ziare, și totuși ceea ce face nu se va pierde. Pentru că binele nu este pierdut niciodată, binele rămâne pentru totdeauna.
Și noi, frați și surori, să ne întrebăm: în ce anume investim viața? În lucruri care trec, ca banii, succesul, aparența, bunăstarea fizică? Din aceste lucruri noi nu vom duce nimic cu noi. Suntem alipiți de lucrurile pământești, ca și cum ar trebui să trăim aici pentru totdeauna? În timp ce suntem tineri, sănătoși, totul merge bine, însă când vine ora plecării trebuie să lăsăm toate. Cuvântul lui Dumnezeu ne avertizează astăzi: trece scena din această lume. Și va rămâne numai iubirea. Așadar, a întemeia viața pe cuvântul lui Dumnezeu nu înseamnă a evada din istorie, înseamnă a ne cufunda în realitățile pământești pentru a le face trainice, pentru a le transforma cu iubirea, imprimând în ele semnul veșniciei, semnul lui Dumnezeu. Iată așadar un sfat pentru a lua alegerile importante. Când eu nu știu ce să fac, cum să iau o alegere definitivă, o alegere importantă, o alegere care comportă iubirea lui Isus, ce trebuie să fac? Înainte de a decide, să ne imaginăm că suntem în fața lui Isus, ca la sfârșitul vieții, în fața Lui care este iubire. Și imaginându-ne acolo, în fața Sa, în pragul veșniciei, să luăm decizia pentru astăzi. Așa trebuie să decidem: privind mereu veșnicia, privindu-l pe Isus. Poate că nu va fi cea mai ușoară, poate că nu va fi cea mai imediată, dar va fi cea bună, acest lucru este sigur (cf. Sfântul Ignațiu de Loyola, Exerciții spirituale, 187).
Sfânta Fecioară Maria să ne ajute să facem alegerile importante ale vieții așa cum a făcut ea: după iubire, după Dumnezeu.