Misiunea Bisericii este să comunice
de Alessandro Gisotti
“I-am invitat mereu pe colaboratorii mei să asume cu hotărâre motoul: A comunica pentru a uni, comunicare pentru a construi comuniune“. Cei care au avut norocul de a fi printre acei colaboratori, ca acela care scrie, îşi aminteşte bine acest principiu enunţat de atâtea ori de părintele Federico Lombardi, afirmat şi mai mult cu mărturia sa decât cu vorbele. De mult timp şi din mai multe părţi, iezuitul care a condus Radio Vatican, Sala de Presă a Sfântului Scaun şi Centrul de Televiziune Vatican, i s-a cerut să poată aduna intervenţiile sale principale despre comunicare, ca aceea citată, într-un volum. Un dar pe care acum părintele Lombardi îl oferă “lucrătorilor” şi nu numai cu publicarea cărţii Papi, Vatican, Comunicare (Edizioni Ancora – La Civilta Cattolica).
Pagină după pagină, Lombardi reparcurge angajarea sa de treizeci de ani în comunicaţia vaticană (precedată de o experienţă jurnalistă de câţiva ani la “La Civilta Cattolica”) în slujba a trei papi: Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea, Francisc. Trei comunicatori extraordinari – deşi în diferenţele de stil şi personalitate – cărora Lombardi le dedică prima parte a cărţii. Reflecţii aprofundate cu privire la modul informării şi la schimbările în modul de comunicare al Bisericii se alternează cu relatări personale şi anecdote gustoase despre “culise” care permit cititorului să intre în experienţa zilnică, între bucurii şi trude, a unui comunicator de excepţie. Prologul cărţii ne ajută să înţelegem înainte de toate ce reprezintă comunicarea pentru iezuitul care astăzi este preşedinte al Fundaţiei Ratzinger – Benedict al XVI-lea. Nu este un fapt tehnic, cu atât mai puţin un instrument de putere, ci o dimensiune a umanului care îşi are izvorul în iubirea lui Dumnezeu. “Misiunea lui Isus – scrie Lombardi – este comunicare. Misiunea Bisericii este comunicare. Creşterea umanităţii şi a păcii are loc prin comunicare, de la Babel la Rusalii”. Din această convingere derivă o serie de principii foarte concrete care au susţinut (şi continuă să susţină) munca lui Lombardi în domeniul comunicării ecleziale.
Împreună cu îndemnul de a comunica pentru a uni, amintit la început (şi astăzi deosebit de urgent), se adaugă angajarea în favoarea unei comunicări pentru bunătate, frumuseţe şi mai ales pentru adevăr. Chiar dacă asta poate să comporte un preţ mare, aşa cum ne învaţă evenimentul dureros al abuzurilor sexuale în Biserică. Trebuie să se crească în “cultura transparenţei”, reafirmă Lombardi. “A fi mereu adevăraţi şi sinceri”, avertizează iezuitul piemontez, “recunoscând limitele cunoştinţelor noastre”. În acest context, este deosebit de semnificativ capitolul pe care Lombardi îl scrie despre “atitudinile şi calităţile purtătorului de cuvânt” (împreună cu un omagiu personal dedicat lui Joaquín Navarro-Valls). Sfaturi practice care pot să fie utile tuturor celor care sunt chemaţi, la diferite niveluri, să asume roluri de responsabilitate în comunicarea instituţională. “Înainte de toate – afirmă fostul director al Sălii de Presă – nu trebuie încetat niciodată să se insiste asupra folosirii unui limbaj clar, simplu şi comprehensibil, nu prea abstract şi complicat sau specialist”. Pentru Lombardi, trebuie văzut că “un comunicator este o persoană sinceră, care intră în joc în ceea ce spune, capabil să transmită convingeri şi emoţii dincolo de un limbaj rece şi birocratic”. O parte consistentă a volumului este dedicată slujirii desfăşurate la Radio Vatican (26 de ani la Palazzo Pio, mai întâi ca director de programe şi apoi ca director general). În postul de radio pontifical, Federico Lombardi a trăit momente entuziasmante şi momente dificile, dar s-a angajat mereu şi neobosit pentru ca acesta să menţină fidelitate faţă de misiunea pentru care s-a născut în urmă cu 90 de ani: să ducă vocea papei până la marginile pământului. O finalitate care, în decurs de aproape un secol, a cerut un efort tehnologic dus înainte de Societatea lui Isus şi de colaboratorii săi dând viaţă unui amalgam care a cimentat o puternică identitate a instituţiei. Şi cu privire la perioada lungă petrecută la Radioul papei, fostul director subliniază tema unităţii. Comunicarea lui Radio Vatican era şi va trebui să fie “o comunicare pentru comuniune, aşa cum dorea Conciliul”. Din cuvintele lui Lombardi, remarcă în prefaţă cu acuitate Ferruccio De Bortoli, se percepe că “Radio Vatican a rămas un pic casa lui. Acolo se simte învăluit de o familiaritate protectivă. Descrie evoluţia tehnologiei cu un entuziasm neblocat. El care rămâne totuşi un nostalgic al lui Gutenberg“.
Nostalgic al lui Gutenberg şi totuşi capabil să perceapă şi să asume schimbarea radicală a limbajelor şi a dezvoltării turbulente a mijloacelor tehnologice. Mereu şi oricum, pasionat al comunicării, care este de fapt condiţia necesară pentru a comunica bine. Într-un capitol intitulat “Ştiri bune pentru lume”, Lombardi destăinuieşte cititorului: “M-am gândit mereu că slujirea mea era o slujire excepţional de frumoasă şi privilegiată, pentru că eram în slujba unei comunicări pozitive, constituite în cea mai mare parte din mesaje de iubire, de speranţă, de solidaritate, de demnitate a persoanelor, de creştere umană, de iertare, de pace… ce puteam dori mai mare şi mai frumos să fac?”. Iată, în această recunoştinţă şi în acest spirit de slujire care este amănuntul distinctiv al lui Federico Lombardi se află probabil “secretul” mărturiei sale de comunicator autentic şi credibil, liber şi dezinteresat.
(După L’Osservatore Romano, 4 noiembrie 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu