Meditatie saptamanala Claudianum, Aleea Zanelor 9A, in fiecare joi de la orele 19,30
CE VREŢI SĂ FAC PENTRU VOI? (Mc 10, 35-45)
35 Iacob şi Ioan, fiii lui Zebedeu, au venit la el şi i-au spus: „învăţătorule, vrem să faci pentru noi ceea ce îţi cerem”.
36 El le-a spus: „Ce vreţi să fac pentru voi?”
37 Atunci ei i-au spus: „Fă-nef să stăm unul la dreapta şi altul la stânga ta în gloria ta”.
38 Dar Isus le-a spus: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi potirul pe care-l beau eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care eu sunt botezat?”
39 Ei i-au spus: „Putem”. Iar Isus le-a zis: „Potirul pe care-l beau eu îl veţi bea, iar cu botezul cu care sunt botezat eu veţi fi botezaţi.
40 Însă, a sta la dreapta sau la stânga mea, nu eu trebuie să dau, ci este pentru cei cărora le-a fost pregătit”.
41 Când au auzit, cei zece au fost cuprinşi de indignare faţă de Iacob şi Ioan.
42 Chemându-i la sine, Isus le-a spus: „Voi ştiţi că cei care sunt consideraţi conducători ai popoarelor le domină şi cei mari dintre ei îşi fac simţită puterea asupra lor.
43 Dar între voi să nu fie aşa. Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie slujitorul vostru
44 şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul tuturor.
45 Pentru că nici Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi”.
Mesajul în context
„Ce vreţi să fac pentru voi?”, îi întreabă Isus pe Iacob şi pe Ioan. Ei nu ştiu încă ce să ceară. Orbi, cum sunt, cer contrariul a ceea ce vrea El să le dea. Întreg dialogul este un joc de echivocuri, introduse de un „dar”, unde fiecare continuă să spună un lucru diferit de celălalt, aşa cum se întâmplă între surzi.
Isus nu este Cristosul dorinţelor lor, ci acela al promisiunii lui Dumnezeu. Ei îl iubesc; dar în felul lor, fără a-l cunoaşte. Au făcut din El un necunoscut căruia, din când în când, îi dau valoarea voinţei lor de putere. Este ceva instinctiv pentru om să facă din propriile dorinţe propriul absolut. Nu prea contează dacă se numeşte Jupiter, Manitu, Iahve sau Isus. În realitate, înseamnă acelaşi lucru. Până cu puţin timp înainte avea chiar numele propriu de Stalin, Hitler etc., sau cel comun al ideologiilor religioase ori laice de mântuire. Acum, se identifică cu nume concrete de: plăcere, bunăstare, producţie, energie sigură şi nepoluantă etc., sau cu diferite ştiinţe care pretind că spun ultimul cuvânt. Omul îl înlocuieşte în mod natural pe Dumnezeu cu oricare dintre aceste nume care îi garantează urmarea propriilor pofte.
În schimb, criteriul divin de mântuire este „trupul” lui Isus (1In 4,2), adică slăbiciunea sa până la cruce, care înşeală orice aşteptare a omului mai mult sau mai puţin religios (cf. 15,29-32). Reacţia ucenicilor la cea de a treia prezicere a patimii este mai rea decât precedentele. Cu puţin înainte avusese loc confruntarea explicită cu Petru, care gândeşte ca oamenii, nu ca Dumnezeu (8,32 urm.). După a doua, fusese neînţelegerea şi muţenia din partea tuturor, care se certau care dintre ei să fie mai mare (9,32 urm.).
Aici ne aflăm în momentul întâlnirii decisive dintre ce-şi doreşte Dumnezeu pentru om şi ce-şi doreşte omul de la Dumnezeu. Faptul reiese direct din esenţa lui Dumnezeu: Slava. Pentru Isus, ea este iubirea care îl face slujitor, robul tuturor; pentru oamenii de toate rasele – inclusiv ucenicii săi preaiubiţi – ea constă în puterea lumească, mai mult sau mai puţin travestită în intenţii bune.
Ucenicii au acelaşi păcat al lumii. Nu e ceva grav, deoarece toţi păcătoşii sunt răscumpăraţi! În schimb, este grav să nu recunoaştem aceasta, deoarece cine nu recunoaşte păcatul rămâne în el.
„Între voi să nu fie aşa!”, acesta este marea minune pe care Isus o face în comunitatea sa, luminând-o cu Slava lui.
Isus îşi încheie învăţătura dorind să ne facă să acceptăm că suferim de orbire. Medicul ne-a comunicat diagnosticul; aşteaptă să-i dăm voie să ne vindece.
Ucenicul este acela care trece de la cererea omului religios, personificat de Ioan şi Iacob, la aceea a orbului din Ierihon (vv. 47.51b). Celor doi fraţi merită să li se aducă mulţumiri deoarece îi fac pe ceilalţi zece şi pe cei care citesc, să-şi vadă propria orbire.