de Maria Milvia Morciano
“Odihna veşnică dă-le-o lor, Doamne, şi lumina fără de sfârşit să le strălucească. Să se odihnească în pace. Amin”
Este rugăciunea care vine din inimă, firul amintirii şi al iubirii care leagă pe fiecare cu cei dragi care nu mai sunt şi pentru toţi cei care ne-au precedat. Pare o rugăciune simplă şi se învaţă repede pe de rost: se recită pentru răposaţi mai ales imediat ce ne trezim dimineaţa şi înainte de a merge la culcare seara, împreună cu Tatăl Nostru, Bucură-te, Marie şi Îngerul lui Dumnezeu. Papa încheie recitarea rugăciunii Angelus cu Odihna veşnică în latină. În afară de celebrările de înmormântare poate să fie recitată în timpul Rozariului şi există şi Coroana celor o sută de requiem.
Pare o rugăciune simplă, dar dacă ne oprim ca s-o analizăm, observăm imediat repetarea de două ori a cuvântului odihnă. În centru lumina, care se cere să le strălucească. Cuvinte care se intersectează între ele şi imprimă un ritm dulce şi domol dar în acelaşi timp îndurerat, puternic. Tocmai ceea ce ascultăm în splendidele Missae de requiem compuse printre alţii, în timp, de la Orlando di Lasso, Gossec, Mozart, Verdi, Fauré, care începu cu introducerea gregoriană a Requiemului.
Odihna veşnică derivă din cartea a IV-a a lui Esdra (II 33-48), apocrifă din Vechiul Testament:
“… expectate pastorem vestrum, requiem eternitatis dabit vobis, quoniam in proximo est ille, qui in finem saeculi adveniet. Parati estote ad praemia regni, quia lux perpetua lucebit vobis per aeternitatem temporis”.
“… aşteptaţi-l pe păstorul vostru, vă va da odihna veşnică pentru este aproape acela care trebuie să vină la sfârşitul veacurilor. Fiţi gata şi veţi primi răsplata împărăţiei, pentru în vecii vecilor va străluci peste voi lumina veşnică. Alungaţi întunericul din veacul prezent, primiţi bucuria gloriei voastre”.
Textul este preluat după aceea de Părinţii Bisericii şi în secolul al VI-lea intră în Graduale Romanum, carte liturgică din Ritul roman al Bisericii Catolice, dar este răspândit deja de mult timp pe inscripţiile funerare. Formula Requiem aeternam det tibi Dominus et lux perpetua luceat tibi, la fel ca rugăciunea noastră dar adresată la singular, se repetă în necropola creştină din secolul al V-lea de la Ain Zara, pe lângă Tripoli în Libia.
Ultima frază, “să se odihnească în pace” este adăugată mai târziu, luată din breviarul franciscan din secolul al XIII-lea.
În Biblie, odihna este împlinirea istoriei mântuirii (Ps 95). Deja Dumnezeu, în ziua a şaptea, după creaţie, se odihneşte (Gen 2,3). Odihna sabatică este un dar al lui Dumnezeu oferit omului care îl face părtaş de viaţa sa glorioasă “pentru ca să aibă odihnă boul tău şi măgarul tău şi ca să răsufle fiul slujitoarei tale şi străinul” (Ex 23,12). Odihna apare adesea în Biblie şi mai ales exprimă odihna după truda şi privaţiunile sclaviei (Dt 5,15; Ez 37,14).
Odihnă nu exprimă inerţie nici lene şi nici dormit. Odihna invocată de rugăciunea pentru răposaţi este cea luminată de lumina divină a celui care nu încetează să-l urmeze pe Domnul, pentru că numai “Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic; el mă paşte pe păşuni verzi, mă conduce la ape de odihnă” (Ps 23), în timp ce “aceia care se prosternă înaintea Fiarei şi a chipului ei şi cei care au primit indiciul numelui ei nu au tihnă nici ziua, nici noaptea” (Ap 14,11).
Catehismul Bisericii Catolice afirmă că “Încă din primele timpuri, Biserica a cinstit amintirea celor morţi şi a oferit sufragii pentru ei, îndeosebi Jertfa euharistică, pentru ca, purificaţi, să poată ajunge la vederea fericitoare a lui Dumnezeu. Biserica recomandă şi pomana, indulgenţele şi faptele de pocăinţă în favoarea celor răposaţi” (nr. 1032). În acest scop îl citează pe Ioan Gură de Aur (In epistulam I ad Corinthios, homilia 41, 5: PG 61, 361): “Să le dăm ajutor şi să le facem pomenirea. Dacă fiii lui Iob au fost purificaţi de jertfa tatălui lor, de ce să ne îndoim că ofrandele noastre pentru cei morţi le aduc mângâiere? Să nu şovăim a-i ajuta pe cei care au plecat şi să oferim rugăciunile noastre pentru ei”.
(După Vatican News, 2 noiembrie 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu