Apostolatul Rugăciunii Luna Noiembrie 2021

Publicatla 1 November 2021

    

Rugăciunea oferirii zilei

Preasfântă Inimă a lui Isus, eu îți ofer

prin mijlocirea Inimii Neprihănite a Mariei,

Mama Bisericii, în unire cu jertfa euharistică,

rugăciunile și munca, bucuriile și suferințele acestei zile:

pentru iertarea păcatelor, pentru mântuirea tuturor oamenilor,

prin harul Spiritului Sfânt, spre slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin.

Intențiile de rugăciune ale Sfântului Părinte Papa Francisc 
Rugăciunea Universală

Noiembrie: Persoanele care suferă de depresie

Să ne rugăm pentru ca persoanele care suferă de depresie sau de sindromul burn-out să afle în toţi sprijin şi lumină care să-i deschidă spre viaţă.

Atitudinea lui Isus în fața oboselii fizice și spirituale a ucenicilor săi

 

Isus li se adresează ucenicilor Săi, care se întorc din misiune, cu o invitație: „Veniţi deoparte, într-un loc retras, şi odihniţi-vă puţin!” (Mc 6,31).

Comentând aceste cuvinte, Papa Francisc ne spune: „Feriți-vă de eficiență, opriți goana frenetică dictată de agendele voastre, învățați să vă opriți, opriți telefonul mobil pentru a vă privi în ochi, cultivați tăcerea, contemplați natura regenerativă, intrând în dialog cu Dumnezeu”. Nu este vorba doar de odihna fizică, ci și de odihna inimii.

„Numai o inimă capabilă să contemple, care nu se lasă dusă de grabă, care nu este preocupată de sine și de lucrurile de făcut, este capabilă să fie mișcată, să-i observe pe ceilalți, să observe rănile și nevoile lor; numai o astfel de inimă este capabilă de adevărata compasiune.”

„Avem nevoie de «o ecologie a inimii», care este constituită din odihnă, contemplație și compasiune.”

Papa Francisc

Exprimaţi-vă opinia