Meditația zilei

Publicatla 8 October 2021

Vineri, 8 Octombrie 2021

Luca 11, 15-18: În acel timp, scoţând Isus diavolii, unii din mulţime spuneau: “Cu Beelzebul, căpetenia diavolilor, îi scoate pe diavoli”. Alţii, ispitindu-l, cereau de la el un semn din ceruri. Dar el, cunoscând gândurile lor, le-a spus: “Orice împărăţie dezbinată în ea însăşi se ruinează şi se prăbuşeşte casă peste casă. Deci, dacă Satana este dezbinat în el însuşi, cum va dura împărăţia lui?

Care este principala trăsătură a diavolului? Pur și simplu dezbinarea, așa cum ne amintește și textul acesta. Nu întâmplător, cuvântul diavol vine din greacă διάβολος (diábolos), adică acela care dezbină. Aceasta este o realitate evidentă și în ziua de astăzi, dacă ne gândim la originea răului. Răul în lume se naște mereu din dezbinare. Dezbinare în familii, dezbinare între țări, conflicte, toate se nasc dintr-o dezbinare, care pornește dinlăuntrul unui om și se răsfrânge asupra celor din jurul său, devenind din ce în ce mai mare, cu consecințe din ce în ce mai grave pentru mai multe persoane.

Din acest motiv este atât de importantă acea uniune a sufletului, acea pace interioară care se poate dobândi printr-o uniune constantă cu Dumnezeu, care ne dă lumină să discernem ceea ce este bine de ceea ce este rău în orice situație în care ne aflăm.

Care sunt situațiile de dezbinare în viața mea în care am nevoie de lumina lui Dumnezeu?

Rugăciune Doamne, învață-mă să nu vorbescca o aramă răsunătoaresau ca un chimval zăngănitor,ci cu iubire.Fă-mă capabilă să înțelegși dăruiește-mi credința care mută munții,cu iubire.Învață-mă acea iubire care este întotdeauna răbdătoare și amabilă;care nu este geloasă, îngâmfată, egoistă sau iritabilă;iubirea care simte bucurie în adevăr,întotdeauna pregătită să ierte,să creadă, să spere și să îndure.Fă ca atunci când toate lucrurile se vor termina,se vor dizolvași totul va fi clar,să pot fi reflectarea constantă a iubirii Tale perfecte.Maica Tereza de Calcutta

18184 SharesLikeCommentShare

Exprimaţi-vă opinia