Incepand cu 7 octombrie, se reiau Meditatiile saptamanale la Claudianum, Aleea Zanelor 9A, incepand cu orele 19.30.
„ÎN NUMELE MEU” (Mc 9, 41-50)
„Oricine vă va da să beţi un pahar cu apă în numele meu, pentru că sunteţi ai lui Cristos, adevăr vă spun, nu-şi va pierde răsplata. Oricine duce la păcat pe unul dintre aceştia mai mici care cred în mine, ar fi mai bine pentru el dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară şi ar fi aruncat în mare. Dacă mâna ta te duce la păcat, taie-o! Este mai bine pentru tine să intri ciung în viaţă, decât, având amândouă mâinile, să mergi în Gheenă, în focul care nu se stinge. Și dacă piciorul tău te duce la păcat, taie-l! Este mai bine pentru tine să intri şchiop în viaţă, decât, având amândouă picioarele, să fii aruncat în Gheenă. Iar dacă ochiul tău te duce la păcat, scoate-l! Este mai bine pentru tine să intri în împărăţia lui Dumnezeu cu un singur ochi, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în Gheenă, unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. Căci fiecare va fi sărat cu foc. Sarea este bună. însă dacă sarea devine nesărată, cum îi veţi reface gustul? Să aveţi sare în voi şi să trăiţi în pace unii cu alţii”.
Mesajul în context
„În Numele”. Ucenicul găseşte în numele lui Isus izvorul, scopul şi mijlocul fiecărei acţiuni pe care o face.
A face un bine cuiva în nume propriu înseamnă a-l face propriul rob. A face cuiva binele în numele său înseamnă a fi filantrop, însă şi de această dată probabil tot pentru a aduce onoare propriului nume. A face un bine în „Numele” înseamnă a-l iubi pe celălalt în adevărata sa demnitate de fiu al lui Dumnezeu, cu aceeaşi iubire a Tatălui. Cine face aceasta devine, la rândul său, el însuşi fiu al Tatălui.
Dreapta intenţie nu are o importanţă secundară într-o acţiune; este necesară fie pentru a face într-adevăr un bine cuiva, fie pentru a ajunge noi înşine la scopul pentru care suntem creaţi.
Versetul 41 spune că şi cea mai mică slujire înfăptuită în acest Nume este plină de valoare mântuitoare. Împărăţia lui Dumnezeu înseamnă, de fapt, să trăim, aici şi acum, iubirea Tatălui. Vai nouă dacă uităm că această realitate a noastră, cotidiană şi trecătoare, naşte viitorul definitiv. Prezentul, deşi mic, este sămânţa din care înfloreşte veşnicia.
Versetele 42-48 cer o decizie radicală: trebuie să tăiem tot ceea ce ne împiedică pe noi sau pe alţii în urmarea lui Cristos. A merge în urma lui înseamnă a alege viaţa. A ne pierde viaţa pentru El înseamnă a ne-o salva; faptul de a căuta să ne salvăm viaţa pentru noi înseamnă a o pierde.
Versetele 49-50 fac referinţă unul la celălalt prin cuvântul „sare”, legată de jertfă, de înţelepciune şi de pace. Aici este arătată necesitatea jertfei şi pericolul de a pierde înţelepciunea lui Cristos, făcându-se un îndemn la păstrarea ca principiu de pace între noi. Astfel, se termină învăţătura dată de Isus ucenicilor săi la Cafarnaum, „în casă”, în privat.
Isus este Numele. Tot ceea ce există îşi află viaţa în El. De aceea, este adevărată înţelepciune faptul de a pierde totul pentru a-l câştiga pe El.
Ucenicul este cel care a încetat să mai acţioneze în numele său propriu, în nume personal sau colectiv. Unit cu El, acţionează în El şi asemenea lui, înfăptuind însăşi lucrarea sa, dispus să renunţe la tot ceea ce îi este o piedică.