Luni 4 octombrie 2021
«Și cine este aproapele meu?» (Lc 10, 29)
Domnul Cristos a avut mereu ocazia să fie inconjurat de o lume pestriță din toate punctele de vedere: din centru, dar și de la periferia societății, învățați sau ignoranți, oameni sinceri, dar și perfizi, prieteni, dar și trădători. Noblețea Sa constă în faptul că i-a acceptat pe toți așa cum erau, chiar și atunci când acest lucru a însemnat să fie vulnerabil și astfel să se expună, așa cum s-a și întâmplat.
Vulnerabilitatea! Eeeh, ce cuvânt! Dar ce stare de fapt! În fața unui învățat al legii care avea o nedumerire legată de condiția aproapele său, Isus îi răspunde cu o parabolă, cea a samarineanului milostiv, o capodoperă nu doar la nivel teoretic, ci faptic. Adevărata prietenie, adevăratul respect, adevărata valoare se manifestă în slăbiciunea și vulnerabilitatea celuilalt. De ce? Pentru că persoana în cauză nu are cum să-ți «plătească», să te răsplătească pentru bunătatea ta…Înțelepciunea poporului român a imortalizat această zicătoare: «Omul la nevoie se cunoaște», prin asta intrând în consonanță și cu tema zilei, de a-l vedea pe cel de lângă mine o persoană care care are nevoie de mine, dincolo de condiția socială, apartenență religioasă, convingere politică sau cine știe ce altceva. Isus ne spune că suferința ne face solidari, sensibili și mai umani.
Cum se numește persoana față de care îmi este greu să fiu eu însumi, datorită părerilor, caracterului sau propriilor sale slăbiciuni?
«Învață-mă să-i ascult o Dumnezeule pe aceia care-mi sunt aproape: familia, prietenii, colegii de muncă. Ajută-mă să conștientizez că indiferent de vorbele pe care le aud, mesajul este: Acceptă persoana care sunt eu. Ascultă-mă…» (după John Veltri SJ
333314 SharesLikeCommentShare