A te cunoaște prin intermediul Bibliei
În cadrul zilelor destinate experimentelor, cei care am participat la atelierul de Bibliodramă am pornit cu o doză de curiozitate și deschidere față de ceea ce aveam să aflăm despre Bibliodramă ca metodă de cunoaștere de sine prin citirea Cuvântului pus în scenă, dar și despre noi înșine, parcurgând itinerariul propus de invitatul care a facilitat sesiunile de lucru pentru noi, domnul profesor Piusz Varga, căruia, din familiaritate îi vom spune în continuare doar Piusz.
Am petrecut câteva zile pline de emoții și trăiri intense alături de persoane dragi, pe care am ajuns să le numim fiecare pentru sine „familie”, într-un loc aflat la marginea pădurii din muntele Băișorii, pe care l-am numit la un moment dat cu toții „acasă”.
Au fost zile în care am făcut totul împreună – am gătit, am participat la activități, ne-am deschis unii în fața celorlalți, am împărtășit trăirile noastre interioare în cadrul cercului MAGIS, ne-am rugat în fiecare zi împreună, ne-am adunat în jurul mesei lui Cristos, am privit seara cerul înstelat, ne-am bucurat de zâmbetele și de lacrimile celorlalți, ne-am încurajat reciproc prin cuvinte și gesturi făcute unii pentru alții.
Primele trei zile le-am petrecut împreună părăsind încet-încet zona de confort în încercarea de a descoperi ce presupune bibliodrama, prin exercițiu practic, pas cu pas. În următoarele două zile am procesat ce am trăit anterior, ne-am luat timp să împărtășim reflecții personale și să ne bucurăm de natura care ne înconjura. Chiar dacă în formulă mai restrânsă decât la început de săptămână, joi ne-am bucurat de o drumeție în care ne-am dat voie să fim copii, bucurându-ne de soare, de ploaie, de fructele culese, de compania reciprocă, de cântece și rugăciune. Iar vineri am reușit să lucrăm împreună, ca o echipă, pregătindu-ne să primim cum se cuvine participanții celorlaltor experimente pentru festival. Ne-am implicat cu toată inima în pregătirile de vineri și ne-am simțit bine făcând asta.
Deși au trecut deja câteva săptămâni de la tabăra Magis, încă se resimte ecoul celor trăite atunci. Și astfel putem vedea din nou cum Domnul lucrează: căci aceasta a fost una din rugăciunile noastre – să rămână în noi pentru cât mai mult timp ceea ce am descoperit la Băișoara.
Ca orice trăire intensă, este greu de descris în cuvinte ce am experimentat. La suprafață, a fost vorba despre a intra într-un rol (personaj biblic, componentă a naturii, stare sau sentiment) și de a da, sub ghidarea lui Piusz, o interpretare personalizată, devierea de la structura strictă a episodului biblic sau schema riguroasă a rațiunii fiind încurajată. Am putea spune că a fost un mix de teatru cu improvizație. Dar dincolo de aceasta, a depins de fiecare cât de profund a dorit să pătrundă în adâncul sufletului și dincolo de conștient, să descopere ce simte în adâncul inimii și nu ce crede că simte din rațiune. Deschiderea ne-a făcut vulnerabili, dar teama nu și-a avut locul datorită încrederii pe care o aveam unul în celălalt. Până la urmă, toți am venit să căutăm, să (ne) (re)descoperim, să ne cunoaștem, acceptăm și depășim unde se poate limitele. Iar dacă nu limitele, cel puțin să ne depășim zona de confort și să avem curajul de a ne privi în profunzime, chiar și în colțurile umbrite din noi, de care ne feream.
În zarva și goana vieții de zi cu zi, vom mai uita, chiar și pentru o clipă doar, de Băișoara și de Bibliodramă; așa cum se mai întâmplă, în mijlocul disperării, să uităm cum am înfruntat și am depășit numeroase furtuni. Dar toate au fost posibile cu și prin Domnul, care este mereu aici: lângă mine, lângă tine, lângă noi. Fie că este în barcă cu noi și doarme sau vine pe apă în cele mai înspăimântătoare dezlănțuiri ale mării vieții, ne are mereu în grijă, chiar și atunci când credința noastră se clatină. Noi suntem responsabili de a ne opri din când în când din ritmul alert al vieții și, asemenea Sf. Petru eliberat din închisoarea Mamertină, să privim în urmă, la propria evoluție, amintindu-ne de lucrarea Lui în viața noastră, de tot drumul parcurs cu Isus alături, pe de o parte pentru a trăi recunoștința, și pe de alta pentru a ne alimenta puterea și încrederea, împăcarea și speranța cu care să înfruntăm orice provocare, să ne dăruim celorlalți, precum și să savurăm viața.
Așa am trăit Magis: am pătruns mai mult în noi, ghidați la exterior de Piusz și la interior de Duhul Sfânt, pentru a ne întoarce în mijlocul societății și a putea da mai mult celor de lângă noi.