Vineri, 27 August 2021
Matei 25, 6-9 Iar la miezul nopţii s-a auzit un strigăt: «Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!» Atunci s-au ridicat toate acele fecioare şi şi-au pregătit candelele. Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: «Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci candelele noastre se sting!» Dar cele înţelepte au răspuns zicând: «Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă! Mergeţi mai bine la cei care vând şi cumpăraţi-vă!»
O întrebare pentru noi toți: care este untdelemnul vieții noastre? Ce este ceea ce ne aprinde viața? Sau, altfel spus, pot să spun că viața mea astăzi – la mijlocul săptămânii, într-o zi ca fiecare alta – este aprinsă? Dacă nu, de ce? Ce este ceea ce îmi lipsește?Sunt doar câteva întrebări care, poate, mă ajută să mă opresc un pic de timp pentru a citi – printre rândurile vieții mele – încotro mă îndrept. Mă simt ca una dintre acele fecioare înțelepte care au o candelă aprinsă, care arde, gata să-l primească, să-l recunoască pe Isus, Adevărul, când ajunge în viața sa? Sau semăn cu una dintre acelea nechibzuite care nu știe încotro să meargă, incapabilă de a-l primi și de a-l recunoaște în viața sa?
În orice situație în care mă aflu lucrul cel mai bun pe care pot să-l fac este de a înțelege felul în care cu adevărat pot să-l las ca El să între în viața mea ca să mi-o poată aprinde. Poate fi mai multă rugăciune sau o mai mare atenție față de aproapele meu sau un gest de iubire fără ca nimeni să-și dea seama.
Ce pot să fac pentru a mă pregăti să-l primesc pe Isus în viața mea de zi cu zi?
Rugăciune
Dumnezeule atotputernic,veşnic, drept şi milostiv,dă-ne nouă, sărmanilor,prin puterea dragostei tale,să facem ceea ce ştim că tu vrei,şi să voim întotdeauna ceea ce îţi place Ţie,pentru ca, iluminaţi şi purificaţi în sufletşi aprinşi de focul Sfântului Duh,să putem călcape urmele Fiului Tău preaiubit,ale Domnului nostru Isus Cristos,şi prin singur harul tău, Preaînalte,să putem ajunge la Tine,care în Treimea desăvârşită şiîn simpla Unitatetrăieşti şi domneşti în glorie,Dumnezeu atotputernic în toţi veciivecilor. Amin.
