Meditația zilei

Publicatla 24 August 2021

Marți, 24 august 2021

„De unde mă cunoşti?” (Ioan 1,48)

Singur Dumnezeu, Creatorul a tot ce este Frumos și Bun, cunoaște profunzimile ființei umane. Noi căutăm să discernem ceea ce se întâmplă în noi, să înțelegem originile, să întrezărim căile, să ne împlinim menirea. Pe toate acestea, însă, în adevărul lor deplin, le descoperim doar în dialogul cu El. Să avem curajul de a ne lăsa priviți „sub smochin” – adică în locul rugăciunii, al tăcerii, al întâlnirii intime cu Cel Preaiubit.

Identitatea noastră se cristalizează și se împlinește în lumina Lui și în relație cu El. „Vino și vezi!” – ce adevăr profund al propriului meu drum îmi descoperă azi Isus?

Rugăciune

Dumnezeul meu, nu știu ce trebuie să mi se întâmple astăzi.Dar sunt sigur că nimic nu mi se poate întâmplape care tu să nu-l fi prevăzut, stabilitși menit dintotdeauna.Aceasta mi-e de ajuns.Ador proiectele tale eterne și de nepătruns,cărora mă supun din toată inima.Le doresc, le accept pe toate și unesc jertfa meacu cea a lui Cristos, divinul meu Mântuitor.Cer în numele său și prin meritele sale infiniterăbdare în încercări și supunere întreagă și perfectăîn tot ceea ce va fi să vină din dorința și plăcerea ta. Amin.- Sf. Iosif Pignatelli SJ

Exprimaţi-vă opinia