de Giuseppe Gaffurini
Se scrie Bernard, se citeşte învăţător al Bisericii. Doctor mellifluus titlul exact, desigur nu pentru că este îndulcit, ci pentru că el, cu scrierile sale, ajută la luarea mierii chiar şi din realităţile mai dure. Primele sale două tratate – Gradele umilinţei şi ale mândriei, un comentariu la capitolul al VII-lea din Regula Sfântului Benedict, şi Laude către Sfânta Fecioară Maria, un contrapunct al său între înger şi Maria – pun temelia umilinţei la învăţătura sa. În primul îl învaţă pe călugărul mândru cum să devină umil şi în al doilea preamăreşte în Maria mai mult virtutea umilinţei decât însăşi fecioria sa. “Maria i-a plăcut lui Dumnezeu prin fecioria sa, dar l-a născut pe Dumnezeu prin umilinţa sa. Fecioria este sfătuită, umilinţa este poruncită. Paradisul este plin de cele care nu sunt fecioare, dar nimeni care n-a devenit mic ca un copil nu va intra în împărăţia cerurilor”.
Nu este puţin pentru mariologia celui care este amintit de-a lungul secolelor drept “cântăreţul Mariei”, nu este puţin pentru cel care va fi toată viaţa “părinte al călugărilor”, abate de Clairvaux. Dacă vrei să reuşeşti să iei mierea din realităţile mai dure ale vieţii tale, fii albină umilă! Punând temelia, începe să construieşti cu alte două tratate: cu Harul şi liberul arbitru balustradele în care se desfăşoară viaţa spirituală a omului, şi cu Despre datoria de a-l iubi pe Dumnezeu cele patru grade ale iubirii lui Dumnezeu care duc la iubirea de sine faţă de sine la iubirea de sine faţă de Dumnezeu. Cu privire la liberul arbitru ajunge să-l compare cu veşnicia: de fapt, dacă a avut început, totuşi nu cunoaşte sfârşit, nici nu creşte prin dreptate şi glorie, nici nu diminuează prin păcat şi nefericire. “«Dar atunci – îmi obiectezi tu – ce face liberul arbitru?». Îţi răspund pe scurt: este mântuit. Ia liberul arbitru: nu va exista ceea ce este mântuit. Ia harul: nu va exista mijlocul prin care este mântuit. Această operă nu se poate realiza fără unul şi celălalt”. Şi îi scrie ilustrului domn Aimeric, cardinal diacon şi cancelar al Bisericii romane: “Aşadar vreţi să ştiţi de la mine de ce şi în ce mod trebuie iubit Dumnezeu? Şi eu răspund: motivul pentru care trebuie iubit Dumnezeu este însuşi Dumnezeu şi modul este de a-l iubi mai presus de orice. Este suficient un astfel de răspuns? Fii ca albina lucrătoare care ia neobosit nectarul din cele mai variate specii care o înconjoară şi în comuniune cu celelalte albine zboară să construiască stupul”.
După rezultatul zdrobitor al celei de-a doua cruciade, predicate de el din porunca pontifului, se cimentează în De consideratione (“Consideraţia”) un tratat scris pentru discipolul său devenit pontif, Eugen al III-lea. În realitate, iubirea sa faţă de Ţara Sfântă s-a exprimat, mai înainte de predicarea cruciadei, în tratatul Elogiul noii cavalerii, care nu trebuie confundat cu Regula templierilor al cărei compilator a fost. Acest elogiu al noii cavalerii devine un tratat de cristologie, un pelerinaj în fiecare loc sfânt, pentru care, după ce a contemplat misterul pe care Cristos l-a trăit acolo, îi dezvăluie harul pe care pelerinul îl poate primi vizitând acel loc. Expresia cea mai înaltă nu se poate găsi decât în Sfântul Mormânt: “Între toate locurile sfinte şi de dorit mormântul ţine într-un fel primul loc. Se observă o devoţiune cu totul deosebită mai mult acolo unde Cristos s-a odihnit mort decât în acolo unde s-a întreţinut când era viu. Viaţa lui Cristos este pentru mine o regulă de viaţă, moartea sa este răscumpărarea mea din moarte. Viaţa sa a fost activă, moartea sa este preţioasă”.
Dar să ne întoarcem la De consideratione: s-a spus, un tratat scris pentru Eugen al III-lea, dar util şi lui Ioan al XXIII-lea care-l ţinea deschis pe scriptorium-ul să, citat de Paul al VI-lea şi studiat de Benedict al XVI-lea. Sunt multe exprimările de prietenie ale lui Bernard faţă de discipolul înălţat la scaunul apostolic: “Aminteşte-ţi că acela care ţi-a spus «Prietene, poftim mai sus», speră ca tu să-i rămâi prieten”. Şi pentru ca să-i rămână prieten îl invită să “ia în considerare” patru lucruri: tripla considerare de sine, lucrurile supuse pontifului, lucrurile care îl înconjoară pe pontif, lucrurile care se află deasupra pontifului. În a patra parte prezintă o preţioasă angelologie cunoscută de acum de mulţi: “Fii albină regină, cu prerogativele tale indispensabile, privind la Ţara sfântului care a dat naştere unei Flori cu nectar şi parfum unice”. Dar şi tu care citeşti, fii albină curioasă, pentru că este într-adevăr îmbelşugată mierea pe care o oferă doctor mellifluus, mai ales în opus magnum a sa: cele optzeci şi şase de predici drept comentariu al Cântării Cântărilor; în cele peste cinci sute de scrisori trimise la toate categoriile de credincioşi; miniera predicilor liturgice cu perlele foarte preţioase ale Adventului şi Crăciunului; dar şi Sentinţele; predici diferite, fără a te dispensa de tratatul Preceptul şi dispensa. Păcat că vara aproape că s-a terminat, dar este restul vieţii.
(După L’Osservatore Romano, 20 august 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu