Meditația zilei

Publicatla 19 August 2021

Joi, 19 august 2021

Matei 22, 9 „Mergeţi la intersecţiile drumurilor şi, oricâţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă!”

În evanghelia după Matei, multe sunt asemănările Împărăției. Una dintre ele este aceea cu Regele care îi cheamă la nuntă pe toți, și buni și răi. Dintre toți, unul nu are haina de nuntă. Din contextul celorlalte parabole ale Împărăției putem înțelege că haina reprezintă iubirea, milostivirea, iertarea; haina Îl reprezintă pe Cel în care ne îmbrăcăm cu toții la botez. Ca discipoli ai lui Isus îmbrăcăm această haină lăuntrică în fiecare dimineață, pentru reînnoirea zilnică a vieților noastre în Domnul și a lumii spre slava Lui.

Care sunt răscrucile căilor mele de azi, în care aud invitația la bucuria nunții?

Îmi amintesc să îmbrac Haina?

Rugăciune

„Inima mea tresaltă de bucurie în Domnul,fruntea mi se înalţă datorită lui Dumnezeu.”

Exprimaţi-vă opinia