15.08.2021, Vatican (Catholica) – „Zilele celei Pline de har„, a spus Papa Francisc referindu-se la Fecioara Maria, „nu au avut multe lucruri care să iasă în evidență. S-au succedat adesea la fel, în tăcere: în exterior, nimic extraordinar. […] Este un mare mesaj de speranță pentru fiecare dintre noi; pentru tine, care trăiești zile egale, obositoare și adesea dificile.” Afirmațiile au fost făcute de Sfântul Părinte în contextul rugăciunii Îngerul Domnului de astăzi, din solemnitatea Adormirii Maicii Domnului. Redăm alocuțiunea papală după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua, sărbătoare frumoasă!
Astăzi, solemnitatea Ridicării la cer a Sfintei Fecioare Maria, în liturgie se evidențiază Magnificat-ul. Această cântare de laudă este ca o „fotografie” a Mamei lui Dumnezeu. Maria „tresaltă de bucurie în Dumnezeu, pentru că a privit la umilința slujitoarei sale” (cf. Lc 1,47-48).
Umilința este secretul Mariei. Umilința a atras privirea lui Dumnezeu asupra ei. Ochiul uman caută mereu măreția și se lasă orbită de ceea ce este izbitor. În schimb, Dumnezeu nu privește aparența, Dumnezeu privește inima (cf. 1Sam 16,7) și este încântat de umilință: umilința inimii îl încântă pe Dumnezeu. Astăzi, privind la Maria ridicată la cer, putem spune că umilința este calea care duce în cer. Cuvântul „umilință” derivă din termenul latin humus, care înseamnă „pământ”. Este paradoxal: pentru a ajunge sus, în cer, trebuie să rămânem jos, ca pământul! Isus învață asta: „Cine se umilește va fi înălțat” (Lc 14,11). Dumnezeu nu ne înalță pentru capacitățile noastre, pentru bogății, pentru bravură, ci pentru umilință; Dumnezeu este îndrăgostit de umilință. Dumnezeu îl înalță pe cel care se înjosește, pe cel care slujește. De fapt, Maria nu își atribuie sieși altceva decât „titlul” de slujitoare: este „slujitoarea Domnului” (Lc 1,38). Nu spune altceva despre sine, nu caută altceva pentru sine.
Așadar, astăzi putem să ne întrebăm, fiecare dintre noi, în inima noastră: Cum sunt cu umilința? Încerc să fiu recunoscut de alții, să mă afirm și să fiu lăudat sau mă gândesc să slujesc? Știu să ascult, ca Maria, sau vreau numai să vorbesc și să primesc atenții? Știu să fac tăcere, ca Maria, sau trăncănesc mereu? Știu să fac un pas înapoi, să dezamorsez certuri și discuții sau încerc mereu să fiu primul? Să ne gândim la aceste întrebări: cum sunt cu umilința?
Maria, în micimea sa, cucerește cerurile cea dintâi. Secretul succesului său se află tocmai în a se recunoaște mică, în a se recunoaște nevoiașă. Cu Dumnezeu, numai cel care se recunoaște un nimic este în măsură să primească totul. Numai cel care se golește de sine este umplut de El. Și Maria este „plină de har” (v. 28) tocmai datorită umilinței ei. Și pentru noi umilința este mereu punctul de plecare, începutul credinței noastre. Este fundamental să fim săraci în duh, adică oameni care au nevoie de Dumnezeu. Cel care este plin de sine nu dă spațiu lui Dumnezeu – și de atâtea ori suntem plini de noi – dar cel care se menține umil îi permite Domnului să facă lucruri mari (cf. v. 49).
Poetul Dante o definește pe Fecioara Maria „umilă și mai înaltă decât orice creatură” (Paradisul XXXIII, 2). Este frumos să ne gândim că cea mai umilă și înaltă creaturi din istorie, prima care a cucerit cerurile cu toată ființa ei, cu sufletul și trupul, a petrecut viața cel mai mult între zidurile casei familiale, în viața obișnuită, în umilință. Zilele celei Pline de har nu au avut multe lucruri care să iasă în evidență. S-au succedat adesea la fel, în tăcere: în exterior, nimic extraordinar. Însă privirea lui Dumnezeu a rămas mereu asupra ei, admirând umilința ei, disponibilitatea ei, frumusețea inimii ei, care nu a fost atinsă niciodată de păcat.
Este un mare mesaj de speranță pentru fiecare dintre noi; pentru tine, care trăiești zile egale, obositoare și adesea dificile. Maria îți amintește astăzi că Dumnezeu te cheamă și pe tine la acest destin de glorie. Nu sunt cuvinte frumoase, este adevărul. Nu este un sfârșit fericit creat cu artă, o iluzie pioasă sau o consolare falsă. Nu, este realitatea pură, vie și adevărată ca Sfânta Fecioară Maria ridicată la cer.