Luni 16 august 2021
«Învățătorule, ce lucru bun trebuie să fac ca să am viaţa veşnică?» (Mt 19, 16).
Acest episod relatat de Evanghelie mă surpinde la fiecare citire; discuția dintre Isus și interlocutorul său mă pune pe gânduri…poate era un tânăr sau un dregător care i-a pus lui Isus această serioasă, dar sinceră întrebare: Ce să fac? Oare de câte ori nu ne-am pus și noi o întrebare similară în atâtea situații ale vieții! În tot cazul se pare că avea o dilemă în viața sa: este adevărat avea bani, poate pentru că muncise, Isus nu-i reproșează nimic sub acest aspect, dar touși…nu avea ceva: pacea. Și-ar fi dorit poate ca fiecare dintre noi să fie «și-n căruță și-n teleguță», adică și cu Dumnezeu, dar prins și de lumea care-l înconjura.Isus l-a îndrăgit mult pe acest tânăr, dar tocmai pentru că i-a păsat mult de el i-a cerut radicalitate în viața sa: să vândă tot ce are și apoi să-l urmeze pe El. Nu banii erau problema, ci avuția sa de care nu se putea debarsa: avuție care nu înseamnă numai o mulțime de «galbeni», ci acel lucru care obsatacola creșterea sa, întâlnirea cu Dumnezeu și mai ales fericirea sa ca om împlinit, nu unul care trăia cu jumătăți de măsură…
Care este avutul meu care mă împiedică să trăiesc liber și fericit? Cum îl pot «vinde»?
Isuse, la răstignirea ta, tu nu mai aveai pe tine decât tunica și țineai mult la ea pentru că ți-o țesuse mama, dar nici pe acaesta nu ți-au mai lăsat-o. (…)Tot la fel și eu Doamne trebuie să renunț la hainele mele de paradă, care mă stânjenesc în viață și mă ascund de ochii tăi. Acest «a avea» care îmi înăbușă eul și mă deosebește de ceilalți. Nu-mi place Doamne, că trebuie să mor neîncetat. Îmi ceri prea mult Doamne, prea mult: îți dau și tu-mi ceri iar. Aș vrea să rețin câte ceva pentru mine, câteva nimicuri de care inima nu mă lasă să mă despart pentru ca să ți le ofer.Dar dacă tu ți-ai dorit totul, Doamne ia-mi totul. Smulge totul de pe mine, smulge și ultimul veșmânt, pentru că știu bine că trebuie să murim ca să câștigăm viața. (Michel Quoist, «Iată-mă Doamne»)
