08.08.2021, Vatican (Catholica) – „«Eu sunt pâinea vieții» rezumă cu adevărat toată ființa Sa și toată misiunea Sa”, a spus Papa Francisc astăzi despre Isus Cristos, în contextul lecturii de astăzi din Ioan 6, din ritul latin. Sfântul Părinte s-a întâlnit cu pelerinii pentru tradiționala rugăciune „Îngerul Domnului”. Iată alocuțiunea papală, după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
În Evanghelia de la liturgia de astăzi, Isus continuă să predice mulțimii care a văzut minunea înmulțirii pâinilor. Și invită acele persoane să facă un salt de calitate: după ce a reevocat mana, cu care Dumnezeu a săturat părinții în drumul lung prin deșert, acum aplică simbolul pâinii sieși. Spune clar: „Eu sunt pâinea vieții” (In 6,48).
Ce înseamnă pâine a vieții? Pentru a trăi este nevoie de pâine. Cel căruia îi este foame nu cere mâncăruri rafinate și scumpe, cere pâine. Cel care este fără loc de muncă nu cere salarii enorme, ci „pâinea” unei angajări. Isus se revelează ca pâinea, adică esențialul, necesarul pentru viața de fiecare zi, fără el treaba nu funcționează. Nu o pâine printre atâtea altele, ci pâinea vieții. Cu alte cuvinte, noi, fără El, mai mult decât să trăim, noi vegetăm: pentru că numai El ne hrănește sufletul, numai El ne iartă de acel rău pe care singuri nu reușim să îl depășim, numai El ne face să ne simțim iubiți chiar dacă toți ne dezamăgesc, numai El ne dă forța de a iubi, numai El ne dă forța de a ierta în dificultăți, numai El dă inimii acea pace după care merge în căutare, numai El dă viața pentru totdeauna când viața aici pe pământ se termină. Este pâinea esențială a vieții.
„Eu sunt pâinea vieții”, spune El. Să rămânem asupra acestei imagini frumoase a lui Isus. Ar fi putut să facă un raționament, o demonstrație, însă – știm aceasta – Isus vorbește în parabole, iar în această expresie: „Eu sunt pâinea vieții” rezumă cu adevărat toată ființa Sa și toată misiunea Sa. Se va vedea aceasta pe deplin la sfârșit, la Ultima Cină. Isus știe că Tatăl îi cere nu numai să dea de mâncare oamenilor, ci să se dea pe Sine însuși, să se frângă pe Sine însuși, propria viață, propriul trup, propria inimă pentru ca noi să putem avea viața. Aceste cuvinte ale Domnului trezesc în noi uimirea pentru darul Euharistiei. Nimeni din lumea aceasta, oricât ar iubi o altă persoană, poate să se facă hrană pentru el. Dumnezeu a făcut aceasta și o face, pentru noi. Să reînnoim această uimire. Să o facem adorând pâinea vieții, pentru că adorația umple viața de uimire.
Însă în evanghelie, în loc să se uimească, oamenii se scandalizează, își sfâșie hainele. Se gândesc ei: „Pe acest Isus noi îl cunoaștem, cunoaștem familia Sa, cum poate să spună: Sunt pâinea coborâtă din cer?” (cf. v. 41-42). Poate că și noi ne scandalizăm: ne-ar fi mai comod un Dumnezeu care stă în cer, fără să se amestece în viața noastră, în timp ce noi putem gestiona treburile de aici de pe pământ. În schimb Dumnezeu s-a făcut om pentru a intra în concretețea lumii, pentru a intra în concretețea noastră, Dumnezeu s-a făcut om pentru mine, pentru tine, pentru noi toți, pentru a intra în viața noastră. Și îl interesează totul din viața noastră. Îi putem relata afectele, munca, ziua, durerile, angoasele, atâtea lucruri. Putem să îi spunem totul pentru că Isus dorește această intimitate cu noi. Ce anume nu dorește? Să fie izolat ca garnitură – El care este pâinea -, să fie neglijat și pus deoparte, sau chemat numai atunci când avem nevoie.
Eu sunt pâinea vieții. Cel puțin o dată pe zi ne întâlnim pentru a mânca împreună; eventual seara, în familie, după o zi de muncă sau de studiu. Ar fi frumos, înainte de a frânge pâinea, să îl invităm pe Isus, pâine a vieții, să îi cerem cu simplitate să binecuvânteze ceea ce am făcut și ceea ce nu am reușit să facem. Să îl invităm acasă, să îl rugăm în stil „familial”. Isus va fi la masă cu noi și vom fi săturați de o iubire mai mare. Fecioara Maria, în care cuvântul s-a făcut trup, să ne ajute să creștem zi după zi în prietenia lui Isus, pâinea vieții.