20 mai 2021
Faptele Apostolilor 22,11: În noaptea următoare, i-a apărut Domnul şi i-a zis: „Curaj! Aşa cum ai dat mărturie pentru mine la Ierusalim, tot aşa trebuie să dai mărturie şi la Roma”
Prima lectură de azi ni-l prezintă pe apostolul Paul înschis și pus în fața confruntării cu arhiereii şi cu tot Sinedriul, dar el este pe deplin conștient de misiunea lui, de aceea, nimic nu-l înspăimântă și înaintează cu mult curaj, mărturisindu-l pe Domnul. Întâlnirea lui personală cu Domnul din timpul nopții îi oferă pacea lăuntrică în mijlocul provocărilor, îl întărește și îi arată direcția.
Noi ne scuzăm deseori că nu avem timp de rugăciune fiindcă avem multe de făcut, însă timpul petrecut cu Dumnezeu poate transfoma munca, relațiile și viața noastră. Totul capătă un sens mai profund și este însoțit de binecuvântare atunci când noi lucrăm pentru Dumnezu și când suntem în prezența Lui.
Când este momentul și care este locul în care mă întâlnesc personal cu Isus?
Rugăciune „Dă-mi numai iubirea și harul tău și mi-e de ajuns.” (Sf. Ignațiu de Loyola)
