18.04.2021, Vatican (Catholica) – „A fi creștini nu este înainte de toate o doctrină sau un ideal moral”, a spus astăzi Papa Francisc. „Este relație vie cu El, cu Domnul Înviat.” Afirmația a fost făcută la rugăciunea Regina Caeli, recitată din nou de la fereastră, Sfântul Părinte avându-i în fața ochilor pe cei aflați în Piața San Pietro. Redăm alocuțiunea papală după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu și publicată pe Ercis.ro.

Iubiți frați și surori, bună ziua!

În această a treia Duminică a Paștelui, ne întoarcem la Ierusalim, în cenacol, conduși parcă de cei doi discipoli de la Emaus, care au ascultat cu mare emoție cuvintele lui Isus de-a lungul drumului și după aceea l-au recunoscut „la frângerea pâinii” (Lc 24,35). Acum, în cenacol, Cristos înviat se prezintă în mijlocul grupului de discipoli și îi salută: „Pace vouă!” (v. 36). Însă ei sunt înspăimântați și cred „că văd un duh”, așa spune Evanghelia (v. 37). Atunci Isus le arată rănile trupului Său și spune: „Priviți mâinile mele și picioarele Mele – rănile: sunt chiar Eu! Pipăiți-mă” (v. 39). Și, pentru a-i convinge, cere mâncare și o mănâncă sub ochii lor uluiți (cf. v. 41-42).

Există aici un amănunt, în această descriere. Spune Evanghelia că apostolii „de bucurie, încă nu credeau”. Era așa de mare bucuria pe care au avut-o încât nu puteau să creadă că acel lucru era adevărat. Și un al doilea amănunt: erau uluiți, uimiți; uimiți pentru că întâlnirea cu Dumnezeu te duce mereu la uimire: merge dincolo de entuziasm, dincolo de bucurie, este o altă experiență. Și aceștia erau bucuroși, însă o bucurie care îi făcea să se gândească: nu, acest lucru nu poate să fie adevărat!… Este uimirea prezenței lui Dumnezeu. Să nu uităm această stare sufletească, atât de frumoasă. Această pagină evanghelică este caracterizată de trei verbe foarte concrete, care reflectă într-un anumit sens viața noastră personală și comunitară: a privi, a atinge și a mânca. Trei acțiuni care pot da bucuria unei adevărate întâlniri cu Isus viu.

A privi. „Priviți mâinile mele și picioarele mele” – spune Isus. A privi nu înseamnă numai a vedea, este mai mult, comportă și intenția, voința. De aceea este unul din verbele iubirii. Mama și tata îl privesc pe copilul lor, îndrăgostiții se privesc reciproc; medicul bun îl privește pe pacient cu atenție… A privi este un prim pas împotriva indiferenței, împotriva tentației de a întoarce fața în altă parte, în fața dificultăților și a suferințelor celorlalți. a privi. Eu îl văd sau îl privesc pe Isus?

Al doilea verb este a atinge. Invitându-i pe discipoli să îl atingă, pentru a constata că nu este un duh – atingeți-mă! -, Isus le indică lor și nouă că relația cu el și cu frații noștri nu poate să rămână „la distanță”, nu există creștinism la distanță, nu există un creștinism numai pe planul privirii. Iubirea cere privirea și cere și apropierea, cere contactul, împărtășirea vieții. Bunul samaritean nu s-a limitat să privească acel om pe care l-a găsit pe jumătate mort de-a lungul drumului: s-a oprit, s-a aplecat, i-a îngrijit rănile, l-a atins, l-a luat pe animalul său de povară și l-a dus la han. Și așa cu Isus însuși: a-l iubi înseamnă a intra într-o comuniune de viață, o comuniune cu El.

Și acum ajungem la al treilea verb, a mânca, verb care exprimă bine umanitatea noastră în lipsa sa cea mai naturală, adică nevoia de a ne hrăni pentru a trăi. Însă a mânca, atunci când facem aceasta împreună, în familie sau între prieteni, devine și exprimare de iubire, exprimare de comuniune, de sărbătoare… De câte ori ni-l prezintă evangheliile pe Isus care trăiește această dimensiune de ospăț! Și ca înviat, cu discipolii Săi. Până acolo încât masa euharistică a devenit semnul emblematic al comunității creștine. A mânca împreună trupul lui Cristos: acesta este centrul vieții creștine.

Frați și surori, această pagină evanghelică ne spune că Isus nu este un „duh”, ci o persoană vie; că Isus atunci când se apropie de noi ne umple de bucurie, până acolo încât să nu credem, și ne lasă uluiți, cu acea uimire pe care numai prezența lui Dumnezeu o dă, pentru că Isus este prezență vie. A fi creștini nu este înainte de toate o doctrină sau un ideal moral, este relație vie cu El, cu Domnul Înviat: îl privim, îl atingem și ne hrănim cu El și, transformați de iubirea Sa, îi privim, îi atingem și îi hrănim pe ceilalți ca frați și surori. Fecioara Maria să ne ajute să trăim această experiență de har.

Exprimaţi-vă opinia