CALEA UCENICULUI (36)

Publicatla 12 April 2021

36  INIMA LOR ESTE DEPARTE DE MINE (Mc 7,1-23)

Nişte farisei şi unii dintre cărturari, s-au adunat în jurul lui şi au văzut că unii dintre ucenicii lui mâncau pâinile cu mâinile necurate, adică nespălate. Aşadar l-au întrebat: „De ce ucenicii tăi nu urmează tradiţiile bătrânilor, ci mănâncă cu mâinile necurate?” El le-a spus: „Bine a profeţit Isaia despre voi, ipocriţilor, după cum este scris: Acest popor mă cinsteşte cu buzele, însă inima lor este departe de mine. În zadar mă cinstesc propunând învăţături care sunt doar porunci ale oamenilor. Lăsând la o parte porunca lui Dumnezeu, voi ţineţi tradiţia oamenilor[….] Chemând mulţimea, le-a spus: „Ascultaţi-mă cu toţii şi înţelegeţi! Nu este nimic în afara omului care, intrând în el, să-l poată face necurat, însă cele care ies din om, acelea îl fac pe om necurat”.  Când a intrat în casă ucenicii săi l-au întrebat despre parabolă,  iar el le-a spus: „Cum, şi voi sunteţi nepricepuţi? Nu înţelegeţi că tot ceea ce intră din afară în om nu poate să-l facă impur?  Deoarece nu intră în inimă, ci în trup şi apoi este eliminat în loc ascuns”. Astfel, declara pure toate alimentele.  Şi le-a mai zis: „Ceea ce iese din om, aceea îl face pe om necurat.  Căci din inima oamenilor ies: gândurile rele, desfrânările, furturile, crimele, adulterele, lăcomiile, răutăţile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, necugetarea. Toate aceste rele ies dinăuntru şi-l fac necurat pe om”.

 

Mesajul în context

„Inima lor este departe de mine”. Din această cauză este împietrită şi nu înţelege pâinea.

Ceea ce ţine departe de Dumnezeu persoanele bune sunt „tradiţiile religioase” rupte de iubire, izvorul lor. Omul este întotdeauna adept al tradiţionalismului şi al rutinei. Se încrede în obişnuinţă, în ceea ce a făcut şi a învăţat deja. Dar creştinul realizează o ruptură cu trecutul, deoarece trăieşte dintr-o noutate extraordinară: memorialul trupului şi al sângelui Domnului său oferit lui în pâine. Acest mister de iubire este tradiţia „sa”, pe care a primit-o şi pe care la rândul său o transmite (1Cor 11,23 urm.)

În Israel, esenţa tradiţiei e legea, dată de Dumnezeu drept cale a vieţii. Ea se sintetizează în porunca de a-l iubi pe el şi pe fraţi (12, 29-31). După cum se vede, e bună, dar nimeni nu e în stare să o ţină. Dar cel orgolios, neglijând substanţa, se cramponează de respectare, meticulos, unor detalii, pentru a se justifica pe sine însuşi şi a-i condamna pe ceilalţi. Aadevărata funcţie a legii nu e aceea de a masca sau vindeca de rău, ci de a-l evidenţia şi denunţa, pentru a ne face să simţim nevoia iertării şi a milei. Numai astfel îl cunoaştem pe Dumnezeu aşa cum este: iubire gratuită ce se dăruieşte.

Folosirea legii şi a tradiţiilor pentru a ne justifica este cauză a împietririi inimii (vv 8-13); (vv.14-19) exprimă că întreaga creaţie este bună pentru că este făcută pentru om; (vv. 20-23) descriu adevărata cauză a răului: inima omului, atunci când nu foloseşte creaturi pentru a-i iubi pe fraţi. Trăirea unor tradiții alimentare exprimă acea duritate a inimii care ne împiedică să trăim euharistia, deoarece rămânem într-o religiozitate formală, până la a ne forţa să iubim, mai degrabă decât să recunoaştem că suntem iubiţi gratuit. Astfel, inima noastră rămâne dură, moartă şi împietrită, surdă şi oarbă faţă de iubire şi de viaţă. Avem ochi care nu văd, urechi care nu aud (8,18).

Răul nu vine din afară, deoarece toate sunt bune, ci dinăuntru, dintr-o rea folosire a libertăţii noastre. Din inima oamenilor ies etc. „Iubeşte şi fă ce vrei” (sfântul Augustin). Principiul binelui şi al răului este inima noastră bună sau rea, luminată de iubire sau orbită de egoism. De aceea, norma ultimă de comportament pentru a face voinţa lui Dumnezeu vine din discernământ, care ne face să vedem mai în profunzime dacă inima noastră e mişcată de el sau de duşman.

Avem aici o listă de păcate, sunt acţiunile cărnii, a căror origine stă în inima omului, cu intenţiile ei rele, din care se nasc toate acţiunile rele. Seria de păcate culminează cu necugetarea, proprie celui care nu deosebeşte binele de rău. Acest păcat, astăzi atât de răspândit, este cel mai rău. E tocirea conştiinţei.

Isus este acela scrie în inimile noastre legea iubirii care ne revelează şi ne dăruieşte un Dumnezeu ce ne iubeşte fără condiţii.

Ucenicul este acela care mănâncă şi trăieşte din ea, chiar dacă este necurat.

Exerciţiu

 1. Intru în rugăciune, aşa cum s-a arătat în Introducere.

2. Mă reculeg luând aminte la locul descris: pe malul lacului.

3. Cer ceea ce vreau: îi cer lui Isus cunoaşterea împietririi inimii mele, precum şi toate tradiţiile, deprinderile şi obiceiurile care mă împiedică să trăiesc după legea iubirii.

4. Simt cum toate cuvintele lui Isus îmi sunt direct adresate, arătându-mi de ce inima mea e departe de el şi nu înţelege minunea înmulţirii pâinilor.

De notat

a mânca pâine
necurat (comun)
tradiţii/învăţături/precepte omeneşti/zădărnicirea Cuvântului divin
ipocrit
inima departe de Dumnezeu
purificarea alimentelor
inima „de piatră” ca principiu al răului

Pasaje utile:

  • Dt 4,1-2. 6-8;
  • Ps 15;
  • Gen 1;
  • Is 29,13;
  • Fap 10; 15;
  • Cor 8,6;
  • Gal 5;
  • Col 2,16-23.

36

Exprimaţi-vă opinia