Cateheze despre rugăciune: 27. Rugăciunea în comuniune cu Maria
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Astăzi cateheza este dedicată rugăciunii în comuniune cu Maria şi are loc chiar în ajunul solemnităţii Bunei Vestiri. Ştim că mijlocul mai sigur al rugăciunii creştine este umanitatea lui Isus. De fapt, confidenţa tipică a rugăciunii creştine ar fi lipsită de semnificaţie de nu s-ar fi întrupat cuvântul, dăruindu-ne în Duhul relaţia sa filială cu Tatăl. Am auzit, în lectură, despre acea adunare de discipoli, femei evlavioase şi Maria, rugându-se, după Înălţarea lui Isus: este prima comunitate creştină care aştepta darul lui Isus, promisiunea lui Isus.
Cristos este Mediatorul, puntea pe care o traversăm pentru a ne adresa Tatălui (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 2674). Este unicul Răscumpărător: nu există co-răscumpărători cu Cristos. Este Mediatorul prin excelenţă, este Mediatorul. Fiecare rugăciune pe care o înălţăm către Dumnezeu este prin Cristos, cu Cristos şi în Cristos şi se realizează graţie mijlocirii sale. Duhul Sfânt extinde medierea lui Cristos la orice timp şi orice loc: nu există alt nume în care putem să fim mântuiţi (cf. Fap 4,12). Isus Cristos: unicul Mediator între Dumnezeu şi oameni.
De la unica mediere a lui Cristos iau sens şi valoare celelalte referinţe pe care creştinul le găseşte pentru rugăciunea sa şi devoţiunea sa, prima dintre toate cea la Fecioara Maria, Mama lui Isus.
Ea ocupă în viaţa, deci şi în rugăciunea creştinului, un loc privilegiat, pentru că este Mama lui Isus. Bisericile din Orient au reprezentat-o adesea ca Odighitria, aceea care “arată calea”, adică pe Fiul Isus Cristos. Îmi vine în minte acea frumoasă pictură antică a Odighitria în catedrala din Bari, simplă: Sfânta Fecioară Maria care-l arată pe Isus, gol. După aceea i-au pus cămaşa pentru a acoperi acea goliciune, însă adevărul este că Isus reprezentat gol, pentru a arăta că el, om născut din Maria, este Mediatorul. Şi ea îl semnalează pe Mediator: ea este Odighitria. În iconografia creştină prezenţa sa este pretutindeni, uneori şi în mare evidenţiere, însă întotdeauna în relaţie cu Fiul şi în funcţie de el. Mâinile sale, ochii săi, atitudinea sa sunt un “catehism” viu şi semnalează mereu fundamentul, centrul: pe Isus. Maria este total îndreptată spre el (cf. CBC, 2674). Până acolo încât putem spune că este mai mult discipolă decât mamă. Acea semnalare, la nunta din Cana: Maria spune “Faceţi ceea ce el vă va spune”. Mereu îl semnalează pe Cristos; este prima lui discipolă.
Acesta este rolul pe care Maria l-a ocupat toată viaţa sa pământească şi pe care-l păstrează pentru totdeauna: să fie slujitoarea umilă a Domnului, nimic mai mult. La un moment dat, în evanghelii, ea pare că aproape dispare; însă revine în momentele cruciale, ca la Cana, când Fiul, graţie intervenţiei sale grijulii, a făcut primul “semn” (cf. In 2,1-12), şi apoi pe Golgota, la picioarele crucii.
Isus a extins maternitatea Mariei la toată Biserica atunci când i-a încredinţat pe discipolul iubit, cu puţin înainte de a muri pe cruce. Din acel moment, noi suntem puşi cu toţii sub mantia sa, aşa cum se vede în anumite fresce sau tablouri medievale. Şi primul antifon latin – Sub tuum praesidium confugimus, sancta Dei Genitrix: Sfânta Fecioară Maria care, ca mamă căreia Isus ne-a încredinţat, ne învăluie pe noi toţi; însă ca mamă, nu ca zeiţă, nu drept co-răscumpărătoare: ca mamă. Este adevărat că evlavia creştină îi dă mereu titluri frumoase, aşa cum un fiu îi dă mamei: câte lucruri frumoase îi spune un fiu mamei pe care o iubeşte! Dar să fim atenţi: lucrurile frumoase pe care Biserica şi sfinţii le spun despre Maria nu iau nimic unicităţii răscumpărătoare a lui Cristos. El este unicul Răscumpărător. Sunt expresii de iubire aşa cum face un fiu mamei – uneori exagerate. Însă iubirea, noi ştim, mereu ne determină să facem lucruri exagerate, însă cu iubire.
Şi astfel am început s-o rugăm cu unele expresii adresate ei, prezente în evanghelii: “plină de har”, “binecuvântată între femei” (cf. CBC, 2676 şu). În rugăciunea “Bucură-te, Marie” avea să ajungă repede şi titlul “Theotokos”, “Născătoare de Dumnezeu”, stabilit de Conciliul din Efes. Şi, în mod analog cum se întâmplă în “Tatăl nostru”, după laudă adăugăm implorarea: îi cerem mamei să se roage pentru noi, păcătoşii, pentru ca să mijlocească prin duioşia sa, “acum şi în ceasul morţii noastre”. Acum, în situaţiile concrete ale vieţii, şi în momentul final, pentru ca să ne însoţească – drept mamă, ca primă discipolă – în trecerea la viaţa veşnică.
Maria este prezentă mereu la căpătâiul fiilor săi care pleacă din această lume. Dacă cineva ajunge să fie singur şi abandonat, ea este mamă, este acolo aproape, aşa cum era alături de Fiul său când toţi îl abandonaseră.
Maria a fost şi este prezentă în zilele de pandemie, aproape de persoanele care din păcate au încheiat drumul lor pământesc într-o condiţie de izolare, fără întărirea apropierii celor dragi ai lor. Maria este mereu acolo, alături de noi, cu duioşia sa maternă.
Rugăciunile adresate ei nu sunt zadarnice. Femeie a lui “da”, care a primit cu promptitudine invitaţia îngerului, răspunde şi la implorările noastre, ascultă glasurile noastre, şi acelea care rămân închise în inimă, care nu au forţa de a ieşi, dar pe care Dumnezeu le cunoaşte mai bine decât noi înşine. Le ascultă ca mamă. Asemenea şi mai mult decât orice mamă bună, Maria ne apără în pericole, se preocupă de noi, şi atunci când noi suntem cuprinşi de treburile noastre şi pierdem sensul drumului, şi punem în pericol nu numai sănătatea noastră, ci şi mântuirea noastră. Maria este acolo, ca să se roage pentru noi, ca să se roage pentru cel care nu se roagă. Ca să se roage cu noi. De ce? Pentru că ea este mama noastră.
_____________________
APELURI
Am aflat cu durere ştirea despre recentele atacuri teroriste în Niger, care au provocat moartea a 137 de persoane. Să ne rugăm pentru victime, pentru familiile lor şi pentru întreaga populaţie, pentru ca violenţa îndurată să nu-i facă să piardă încrederea în drumul democraţiei, dreptăţii şi păcii.
În aceste zile, mari inundaţii au provocat mari daune în statul Noua Galie de Sud, în Australia. Sunt aproape de persoane şi de familiile lovite încă de această calamitate, în special de cei care au văzut distruse casele lor, şi îi încurajez pe cei care se străduiesc pentru a-i căuta pe dispăruţi şi a aduce ajutor.
Astăzi este Ziua mondială pentru lupta împotriva tuberculozei. Fie ca această zi să favorizeze un impuls reînnoit în îngrijirea acestei boli şi o solidaritate mărită faţă de cei care suferă de ea. Asupra lor şi asupra familiilor lor invoc întărirea Domnului.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu