CALEA UCENICULUI (34)

Publicatla 22 March 2021

Meditație săptămânală la Claudianum, Aleea Zânelor 9A, București

34  DAR VOI, CINE SPUNEŢI CĂ SUNT EU? (Mc 8, 27-33)

27Isus şi ucenicii săi au plecat spre satele Cezareii lui Filip. Pe drum i-a întrebat pe ucenicii săi, spunându-le: „Cine spun oamenii că sunt eu?”

28Iar ei i-au spus: „«Ioan Botezătorul», alţii «Ilie», iar alţii «Unul din profeţi»”.

29Atunci, el i-a întrebat: „Dar voi cine spuneţi că sunt eu?” Răspunzând, Petru i-a spus: „Tu eşti Cristosul!”

30Şi le-a poruncit cu asprime să nu vorbească nimănui despre el. 31Atunci a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de arhierei şi de cărturari, să fie ucis şi a treia zi să învie.

32Şi le spunea cuvântul în mod deschis. Dar Petru, luându-l deoparte, a început să-l certe.

33Iar el, întorcându-se şi privindu-şi ucenicii, l-a certat pe Petru şi a spus: „Mergi în urma mea, satană, căci nu te gândeşti la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor”.

 

Mesajul în context

„Dar voi, cine spuneţi că sunt eu?”, îi întreabă Isus pe ucenici şi pe noi, care am umblat cu el până aici. „Tu eşti Cristosul”, răspunde Petru. Înainte, toţi se întrebau: „Cine este acesta?”. Acum, el însuşi întreabă: „Cine sunt eu pentru tine?”

Începem să înţelegem ceva doar atunci când permitem să fim întrebaţi. Dar nu el, ci noi suntem chemaţi să ne pronunţăm. Creştinismul este răspunsul la această întrebare pe care el mi-o adresează: „Cine sunt eu pentru tine?” Provocarea sa este şi o examinare a văzului, pentru a ne face să constatăm că avem nevoie de ochi şi mai noi. Astfel se termină prima parte a evangheliei.

Va începe, mai apoi, drumul celei de-a doua părţi, care ne va face să-l cunoaştem pe Fiul lui Dumnezeu.

Mărturisirea lui Petru este juxtapusă mărturisirii lui Isus despre sine (vv. 31.32). Cele două mărturisiri constituie cele două feţe ale pietrei unghiulare a evangheliei lui Marcu şi marchează trecerea de la o înţelegere a lui Isus ca Mesia, Cristos, la o înţelegere spirituală despre el ca Domn. Se trece, astfel, pragul dorinţelor omului, pentru a intra în tărâmul făgăduinţei lui Dumnezeu, mai mare decât orice faimă (Ps 138,2). Întrebarea sa e una dublă pentru că dublu e şi răspunsul: acela al lumii, după trup, şi acela al ucenicilor, după Spirit. Însă prima convieţuieşte cu cea de-a doua şi are o continuă nevoie de confruntare cu „Cuvântul” pentru a se purifica.

            Isus este Cristos: „Cristos” devenise aproape un prenume al său. Marcu îl numeşte cu acest titlu şi o explică prin ceea ce a făcut Isus Cristos: i-a curăţat pe leproşi, iar pe şchiopi i-a făcut să umble, a vindecat mâini pentru ca acestea să-l atingă şi să primească de la el viaţa, a înviat morţii şi le-a dat să mănânce pâinea care satură, a vindecat urechea ca să asculte cuvântul şi văzul ca să contemple Gloria. Este, deci, Cristos, cel aşteptat de Israel, urmaşul lui David (2Sam 7).

Fiul Omului trebuie să sufere multe

 După ce l-a atras de partea sa pe ucenic, care-l recunoaşte drept Cristos mântuitorul, Isus începe să-i explice ce înseamnă să fii Cristos şi cum se realizează mântuirea. Aici începe cea de-a doua parte a evangheliei, care este în întregime o învăţătură rezervată alor săi, rostită de cele trei preziceri ale morţii şi învierii.

Aici vedem diferenţa, chiar antagonismul dintre gândirea omului şi gândirea lui Dumnezeu. Primul, căutând să se salveze, devine egoist, trăind moartea şi ucigând viaţa. Al doilea ştie să se piardă din iubire, până la a-şi da viaţa.

Toată evanghelia este o introducere înţeleaptă, o explicare plină de răbdare, o dezvoltare coerentă şi o confruntare constantă cu acest Cuvânt, care oferă cheia de lectură a întregii istorii.

Înţelepciunea lui Dumnezeu trece prin sărăcie, umilire şi umilinţă; acceptă suferinţele, respingerea şi moartea; şi tocmai aşa învinge răul produs de înţelepciunea omului, care caută averea, puterea şi onoarea, provocându-şi propria moarte şi moartea altora.

Petru, ca noi toţi, rămâne închis în gândirea omului. Ciocnirea sa cu Isus este una violentă. Va fi tot mai strânsă, până la confruntarea finală. Crucea, făcută de noi şi purtată de el, rămâne singurul loc de întâlnire posibil.

Răul nu ne este exterior. Infernul nu este celălalt. Satana e prezent în inima lui Petru şi a fiecăruia. „Cuvântul” îl lasă descoperit, cu toate rezistenţele şi convulsiile lui. Exorcismul fundamental al lui Cristos este victoria asupra acestui rău, cauza tuturor celorlalte, care vine tocmai dinlăuntrul omului (7,20.23).

„Cuvântul”, denunţând tot mai clar orbirea noastră, ne pune în postura de a avea nevoie să cerem lumina. Acesta este cel mai mare gest al nostru de libertate, prin care recunoaştem adevărul şi păşim „în urma” lui Isus.

Exerciţiu

 1. Intru în rugăciune, aşa cum s-a arătat în Introducere.

2. Mă reculeg luând aminte la locul descris: drumul din ţinutul Cezareii lui Filip, unde Isus îi întreabă pe ucenici cine este El.

3. Cer ceea ce vreau: să cunosc cine este El pentru mine, ce importanţă are în viaţa mea. Este El, oare, Mântuitorul meu, speranţa mea, dorinţa mea?

4. Trăgând folos, văd, ascult şi privesc persoanele: cine sunt, ce spun, ce fac.

De notat

drum Cristos
a întreba a mustra
dar voi cine spuneţi că sunt? a nu spune nimic nimănui
Fiul Omului trebuie să sufere

bătrâni, arhierei şi cărturari

să fie ucis

să învie

Cuvântul

a certa

după mine

cele ale lui Dumnezeu/cele ale oamenilor

 

Pasaje utile

 

  • 2Sam 7,8-16;
  • Fap 2,14-36;
  • Is 42,1-9; 49,1-6; 50,4-11; 52,13-53,12;
  • Ps 22;
  • Is 55,8 urm;
  • 1Cor 1,18-31.

Exprimaţi-vă opinia