Papa şi islamul

Publicatla 11 March 2021

Trei piloni ai unui magisteriu

de Andrea Tornielli

Există un fir roşu care leagă trei intervenţii importante ale Papei Francisc referitoare la dialogul interreligios şi îndeosebi cel cu islamul. Este un magisteriu care indică o road map cu trei puncte de referinţă fundamentale: rolul religiei în societăţile noastre, criteriul religiozităţii autentice şi calea concretă pentru a merge ca fraţi şi a construi pacea. Le regăsim în discursurile pe care episcopul de Roma le-a ţinut în Azerbaidjan în 2016, în Egipt în 2017 şi acum în cursul călătoriei istorice în Irak, la întâlnirea de neuitat de la Ur al caldeenilor, oraşul lui Abraham.

Primul discurs avea ca interlocutori pe şiiţii azeri, dar şi celelalte comunităţi religioase din ţară, al doilea era adresat îndeosebi musulmanilor sunniţi egipteni şi în sfârşit al treilea se adresa unui platou interreligios mai amplu, deşi majoritar musulman, cuprinzând în afară de creştini şi reprezentanţii vechilor religii mesopotamiene. Ceea ce Papa Francisc propune şi realizează nu este o abordare care uită diferenţele şi identităţile pentru a aplatiza totul. Este, în schimb, o chemare de a fi fideli faţă de propria identitate religioasă pentru a refuza orice instrumentalizare a religiei pentru a alimenta ura, dezbinarea, terorismul, discriminarea, şi în acelaşi timp a mărturisi în societăţile tot mai secularizate că avem nevoie de Dumnezeu.

La Baku, în faţa şeicului musulmanilor din Caucaz şi a reprezentanţilor celorlalte comunităţi religioase din ţară, Papa Francisc a amintit “marea misiune” a religiilor, aceea de “a însoţi oamenii în căutarea sensului vieţii, ajutându-i să înţeleagă că limitatele capacităţi ale fiinţei umane şi bunurile din această lume nu trebuie să devină niciodată nişte absoluturi”. La Cairo, intervenind la Conferinţa internaţională pentru pace promovată de marele imam de Al-Azhar, Al-Tayyeb, Papa Francisc a spus că Muntele Sinai “ne aminteşte înainte de toate că o alianţă autentică pe pământ nu poate să facă abstracţie de cer, că omenirea nu-şi poate propune să se întâlnească în pace excluzându-l pe Dumnezeu de la orizont, şi nici nu poate urca pe munte pentru a pune stăpânire pe Dumnezeu”. Un mesaj foarte actual în faţa a ceea ce papa numea un “paradox periculos”, adică pe de o parte tendinţa de a izola religia numai în sfera privată, “fără a o recunoaşte ca dimensiune constitutivă a fiinţei umane şi a societăţii”; şi pe de altă parte confuzia inoportună între sfera religioasă şi sfera politică.

La Ur, sâmbătă, 6 martie, Papa Francisc a amintit că dacă omul “îl elimină pe Dumnezeu, ajunge să adore lucrurile pământeşti”, invitând să se ridice “ochii spre cer” şi definind ca “religiozitate adevărată” aceea care-l adoră pe Dumnezeu şi îl iubeşte pe aproapele. La Cairo, papa explicase că responsabilii religioşi sunt chemaţi “să demaşte violenţa care se travesteşte în presupusă sacralitate, bazându-se pe absolutizarea egoismelor şi nu pe deschiderea autentică la Absolut” şi “să denunţe încălcările împotriva demnităţii umane şi împotriva drepturilor umane, să scoată în evidenţă tentativele de a justifica orice formă de ură în numele religiei şi să le condamne ca falsificare idolatră a lui Dumnezeu”.

La Baku, papa a evidenţiat ca misiune a religiilor aceea de a ajuta “să discearnă binele şi să-l pună în practică prin fapte, cu rugăciunea şi cu truda muncii interioare, sunt chemate să edifice cultura întâlnirii şi a păcii, făcută din răbdare, înţelegere, paşi umili şi concreţi”. Într-un timp de conflicte, religiile – a spus succesorul lui Petru în Azerbaidjan – “sunt zori de pace, seminţe de renaştere printre devastările de moarte, ecouri de dialog care răsună în mod neobosit, căi de întâlnire şi de reconciliere pentru a ajunge şi acolo, unde tentativele medierilor oficiale par să nu aibă efecte”. În Egipt a explicat că “nicio incitare violentă nu va garanta pacea” şi că “pentru a preveni conflictele şi a edifica pacea este fundamental de a ne strădui pentru a înlătura situaţiile de sărăcie şi de exploatare, unde extremismele cresc mai uşor”. Cuvinte care au răsunat şi în discursul de la Ur: “Nu va fi pace fără împărtăşire şi primire, fără o dreptate care să asigure egalitate şi promovare pentru toţi, începând de la cei mai slabi. Nu va fi pace fără popoare care întind mâna altor popoare”.

Aşadar, în cele trei intervenţii papale este indicat rolul pe care îl are astăzi religiozitatea într-o lume în care prevalează consumismul şi refuzarea sacrului şi unde se tinde să se izoleze credinţa în zona privată. Însă este nevoie, explică Papa Francisc, de o autentică religiozitate, care să nu despartă niciodată adorarea lui Dumnezeu de iubirea faţă de fraţi şi faţă de surori. În sfârşit, papa indică un mod pentru a face în aşa fel încât religiile să contribuie la binele societăţilor noastre, amintind de necesitatea unei angajări pentru cauza păcii şi pentru a răspunde la problemele şi la nevoile concrete ale celor din urmă, ale săracilor, ale celui care este lipsit de apărare. Este propunerea de a merge umăr la umăr, “cu toţii fraţi”, pentru a fi concret artizani ai păcii şi dreptăţii, dincolo de diferenţe şi respectând identităţile respective. Un exemplu al acestei căi a fost citat de Papa Francisc amintind ajutorul tinerilor musulmani dat fraţilor lor creştini în apărarea bisericilor din Bagdad. Un alt exemplu a fost oferit de mărturia la Ur a lui Rafah Hussein Baher, femeie irakiană de religie sabeeană-mandeeană, care în mărturia sa a voit să amintească sacrificiul lui Najay, un om de religie sabeeană-mandeeană din Bassora, care şi-a pierdut viaţa pentru a o salva pe cea a unui vecin al său musulman.

(După L’Osservatore Romano, 10 martie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Exprimaţi-vă opinia