08.03.2021, Vatican (Catholica) – „Episcopul Romei nu îi putea dezamăgi pe acești fii ai săi atât de încercați și a înfruntat orice risc pentru a fi alături de ei în Irak, mergând în cea mai importantă călătorie apostolică din pontificatul său”, scrie directorul editorial Andrea Tornielli într-un articol de fond, redactat la finalul călătoriei Papei Francisc în Irak, desfășurată între 5 și 8 martie 2021.

„Dacă vizita în ținutul Ur al caldeenilor a avut o valoare simbolică pentru întregul Orient Mijlociu și pentru întreaga lume, vizita la Mosul și Qaraqosh, de duminică, în ultima zi a acestei călătorii istorice în Irak, cea mai importantă din pontificatul său, are valoare de mărturie. În regiunea cea mai creștină a țării, mii de familii au fost nevoite să își abandoneze casele și tot ce aveau, fugind din fața furiei fanatismului. Marea biserică ‘Neprihănita Zămislire’, care l-a întâmpinat pe Papa Francisc, fusese transformată într-o bază de instruire de către Isis. O statuie a Sfântului Iosif, pe jumătate distrusă, l-a întâmpinat pe succesorul lui Petru venit să întărească în credință aceste comunități, dar și pentru a fi întărit, la rândul său, prin mărturia lor, dată chiar până la jertfa de sine.”

„‘Chiar și în mijlocul distrugerilor provocate de terorism și război, putem vedea, cu ochii credinței, victoria vieții asupra morții’, a spus Papa Francisc, îndemnând nu doar la refacerea edificiilor ci, înainte de toate, ‘a legăturilor care unesc comunitățile și familiile, tinerii și vârstnicii’. Războiul, terorismul, ura au lăsat răni adânci în inimi, nu doar dărâmături, capiteluri înlăturate și statui ale Maicii Domnului decapitate. Papa a reamintit că iertarea ‘este necesară pentru a rămâne în dragoste, pentru a rămâne creștini’.”

„Îmbrățișarea creștinilor care, împreună cu alți concetățeni, au suferit persecuții, combinată cu îmbrățișarea plină de bucurie de pe stadionul din Erbil, orașul din care mulți creștini au fugit de ISIS, sunt sigiliul unei vizite asupra căreia toată lumea l-a sfătuit de papa Francisc să renunțe. Însă Episcopul Bisericii Romei, născută din sângele martirilor, nu îi putea dezamăgi pe acești fii ai săi. Și și-a asumat orice risc pentru a le aduce mângâierea.” (Anca Mărtinaș pentru Vatican News România)

Sursa: Vatican News România

Exprimaţi-vă opinia