CALEA UCENICULUI (30)

Publicatla 8 March 2021

Meditație săptămânală la Claudianum, Aleea Zânelor 9A, București

30. I-AU LUAT TRUPUL ŞI L-AU PUS ÎNTR-UN MORMÂNT (Mc 6,14-29)

14Şi a auzit regele Irod de el, căci numele lui devenise cunoscut şi spunea: „Ioan Botezătorul a înviat din morţi şi, de aceea, puterea minunilor lucrează în el”.

15Alţii, însă, spuneau:  „Este Ilie”, iar alţii spuneau:  „Este un profet ca unul dintre profeţi”.

16Auzind, Irod a zis: „Ioan, pe care eu l-am decapitat, acesta a înviat”.

17Căci însuşi Irod trimisese să-l prindă pe Ioan şi să-l lege în închisoare din cauza Irodiadei, soţia fratelui său, Filip, pe care o luase în căsătorie.

18Pentru că Ioan îi spusese lui Irod: „Nu-ţi este permis s-o ai pe soţia fratelui tău”.

19Iar Irodiada îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea,

20pentru că Irod se temea de Ioan, ştiindu-l om drept şi sfânt, şi îl ocrotea. Când îl asculta era foarte stingherit, dar îl asculta cu plăcere.

21A venit însă o zi prielnică atunci când Irod, cu ocazia aniversării zilei sale de naştere, a făcut un ospăţ pentru demnitarii săi, pentru ofiţeri şi cei mai de vază din Galileea.

22Intrând, fiica Irodiadei a dansat şi a plăcut lui Irod şi comesenilor lui. Atunci, regele i-a zis fetei: „Cere-mi orice vrei şi îţi voi da”.

23Şi i-a jurat: „Ceea ce îmi vei cere, îţi voi da, până la jumătate din regatul meu”.

24Atunci ea, ieşind, i-a spus mamei sale: „Ce să cer?” [Aceasta] i-a zis: „Capul lui Ioan Botezătorul”.

25Şi, îndată, intrând în mare grabă la rege, i-a cerut: „Vreau să-mi dai imediat pe tavă capul lui Ioan Botezătorul”.

26Regele s-a întristat foarte mult. Dar, din cauza jurământului şi a comesenilor, nu a voit s-o refuze.

27Regele a trimis un soldat din gardă şi i-a poruncit să-i aducă îndată capul lui Ioan. Acela s-a dus, l-a decapitat în închisoare

28şi a adus capul pe tavă, l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale.

29Când au auzit ucenicii lui, au venit, i-au luat trupul şi l-au pus în mormânt.

 

Mesajul în context

I-au luat trupul şi l-au pus într-un mormânt. Cu aceste cuvinte se termină istoria lui Ioan. Istorisirea a fost prilejuită de întrebarea asupra persoanei lui Isus. Trimiterea în misiune a declanşat problema identităţii lui. Este tema centrală a lui Marcu. De fapt, el poate fi recunoscut numai în pâine, memorialul morţii şi învierii sale. Irod nu poate să înţeleagă Cuvântul pentru că a înăbuşit glasul care-l vesteşte. Uciderea Botezătorului constituie desăvârşirea păcatului. Ultimul dintre profeţi, el denunţă adulterul poporului care nu-l iubeşte pe Domnul, mirele său. Cei care, în loc să se convertească la cuvântul său, preferă să-i reducă la tăcere glasul, îşi anulează însăşi posibilitatea convertirii. Cine nu practică dreptatea şi nu este dispus să-şi schimbe viaţa, nu-l poate căuta pe Domnul. Rămâne doar cu o foame şi cu o sete de adevăr cumplite. Iar Dumnezeu tace numai pentru că nu vrea şi nu poate să condamne. Însă tăcerea lui este anunţul cel mai puternic al păcatului nostru şi al milei sale. Pe de altă parte, acest pasaj, plasat aici după trimiterea în misiune, face referire la destinul celui care dă mărturie. Soarta lui Ioan o anticipă pe cea a lui Isus şi a tuturor celor care vor fi trimişi. Diferenţa dintre moarte şi martiriu stă în faptul că prima este sfârşitul, iar a doua, scopul unei vieţi. Martiriul, de fapt, dă mărturie din interior şi dincolo de moarte despre iubirea care este principiul vieţii sale.

În sfârşit, ospăţul dat de Irod în palatul său contrastează cu ospăţul organizat de Cristos în pustiu. Primul aminteşte de o naştere sărbătorită prin moarte; al doilea prefigurează memorialul morţii Domnului, sărbătorit ca dar al vieţii. Ingredientele celui dintâi sunt bogăţie, putere, orgoliu, fals motiv de onoare, desfrânare, ranchiună şi nedreptate, în cele din urmă, avem un macabrul ultim fel de mâncare: un cap tăiat, în mâinile unei copile. Mâncarea Domnului, în schimb, are simpla aromă a pâinii, a unei iubirii care se dăruiește şi germinează prin împărtăşire. Ioan, despre care se spune că a murit şi a înviat, este anunţarea destinului lui Isus. În misiune realizăm comuniunea deplină cu Isus: luăm parte la aceeaşi compasiune pentru răul lumii, şi asemenea lui devenim pâinea vieţii pentru ceilalţi. Apostolul desăvârşit este martirul care ajunge la identificarea cu Domnul său.

Exerciţiu

  1. Intru în rugăciune, aşa cum s-a arătat în Introducere.
  2. Mă reculeg luând aminte la locul descris: sala banchetului lui Irod şi temniţa lui Ioan.
  3. Cer ceea ce vreau: să-l iubesc pe Domnul şi Cuvântul lui mai mult decât viaţa mea, amintindu-mi că cine va voi să-şi salveze viaţa o va pierde, iar cine îşi va pierde viaţa pentru el şi pentru evanghelie o va salva.
  4. Trăgând folos, văd, ascult şi privesc persoanele: cine sunt, ce spun, ce fac.

De notat:

Botezătorul banchet, dans
Ilie/profeţi capul (profetului)
a învia a se dezbrăca
a ucide mormânt

Pasaje utile:

  • Am 8,4-12;
  • 2Cr 36,15 urm.;
  • Evr 11,36 urm.;
  • Ps 22.

30

Exprimaţi-vă opinia